Puțini sunt cei care și-o mai amintesc pe Mădălina Drăghici, partenera lui Radu Vâlcan din telenovela „Iubire și Onoare” de pe Acasă TV. Iată cum arată și cu ce se ocupă în 2026!
În urmă cu mai bine de zece ani, serialul „Iubire și Onoare” de pe Acasă TV ținea românii lipiți de ecranele televizoarelor, devenind una dintre cele mai urmărite producții ale anilor 2000.
Astăzi, la aproape 16 ani de la lansarea producției, mulți dintre actorii care au cunoscut celebritatea datorită serialului s-au retras din lumina reflectoarelor. Printre ei se numără și Mădălina Drăghici, actrița care a interpretat-o pe Ilinca și care a format un cuplu pe micul ecran alături de Radu Vâlcan.
Serialul „Iubire și Onoare” a avut un succes atât de mare încât a fost difuzat chiar și în străinătate, acolo unde oamenii adorau povestea dintre Radu Vâlcan și Mădălina Drăghici. Cu toate acestea, drumurile actorilor principali s-au separat, Radu ajungând prezentator al emisiunii „Insula Iubirii” de la Antena 1, iar Mădălina alegând o viață departe de luminile reflectoarelor.
Imediat după proiectul de pe Acasă TV, Mădălina a jucat și în „Pariu cu viața”, însă rolul ei nu a fost la fel de mare precum cel din telenovelă.
Din punct de vedere sentimental, Mădălina s-a căsătorit cu avocatul Ovidiu Pop, iar nași de nuntă au fost chiar Andreea și Cabral Ibaka. Patru ani mai târziu, în 2016, actrița a devenit mamă și a decis, la acel moment, că ar fi bine să se retragă din televiziune și să concentreze toată atenția pe viața de familie.

Chiar dacă nu mai apare în seriale și emisiuni TV, Mădălina Drăghici nu a dispărut complet din mediul public. În 2026, ea este activă în social media, unde are comunități pe Instagram și Facebook și colaborează în proiecte din zona de lifestyle și promovare online.