O polițistă de la Secția 9 din Capitală și-a uitat arma în toaleta unei benzinării. După câteva minute s-a întors, însă aceasta dispăruse. Acum, ea este anchetată disciplinar.
Polițista din cadrul Secției 9 era în timpul serviciului atunci când a uitat arma în toaleta unei benzinării din Capitală.
„În aproximativ 14 minute s-a reîntors, dar nu a găsit armamentul. Au fost alertați polițiștii aflați în teren și pe baza imaginilor a fost identificată o persoană, o femeie, care a intrat in același spațiu.” a transmis poliția capitalei
Polițiștii au ridicat camerele de supraveghere din benzinărie, iar după puțin timp i-au identificat pe cei care au luat arma. Aceasta ar fi fost găsită pe un teren viran, acolo unde ar fost aruncată de aceștia.
„În cauză atât femeia de 20 de ani, care și-ar fi însușit armă, cât și un bărbat de 33 de ani au fost reținuți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, au mai transmis polițiștii.
Colegii polițistei au mai văzut că tânăra era însoțită în cabină de încă o persoană, iar agenții l-au contactat pe șofer și l-au chemat la secție. Șoferul a recunoscut că a avut arma agentei de Poliție și că a aruncat-o pe câmp.
Atât femeia, cât și bărbatul au fost reținuți în acest dosar pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
Agentul de poliție, încadrat în structura DGPMB din anul 2018, este acum cercetat.