Toată lumea așteaptă cu nerăbdare Revelionul. Oamenii respectă și practică obiceiuri, care speră că le vor aduce noroc. Trecerea dintre ani e considerată una dintre cele mai frumoase perioade din an.
Sunt o multitudine de obiceiuri și superstiții pe care oamenii aleg să le respecte cu sfințenie, însă nu fac rău deloc. Sunt multe la care nici nu v-ați fi gândit, poate, până acum, dar care merită încercate.
Obiectul nou pe care îl porți va ajuta Anul-nou să-l învingă pe cel vechi și toate necazurile și dezamăgirile pe care le-ai înfruntat se vor topi ca un fum, iar cel nou va putea aduce sănătate, fericire și noroc! Mai mult decât, trebuie neapărat să porți un articol de îmbrăcăminte de culoare roșu, ca să-ți aducă noroc în dragoste.
După ce te-ai aranjat, te-am îmbrăcat cu ceva nou, pune și niște bani în buzunare. Nu de alta, dar cei care au, vor avea bani tot anul. Și dacă tot vorbim de bogăție, ar fi bine să purtați și o bijuterie din aur sau argint. Se spune că acestea prevestesc bogăție.
În noapte dintre ani nu e bine să stai de unul singur. Dar dacă nu ai altă alternativă, sună-i măcar pe cei dragi la miezul nopții. Vei fi tot anul aproape de cei lângă care ai fost la miezul nopții, vei vorbi tot anul cu cel cu care ai vorbit în primele momente ale anului!
Așa cum peștele înoată în apă, așa vei „înota” și tu în anul care urmează, dar și prin posibilele necazuri care vor veni. Vei trece mai ușor peste ele.
Anul nou trebuie să te găsească cu un pahar plin în mână, astfel vei avea parte de belșug! Fie că e vin spumant sau suc, trebuie să bei paharul până la fund și toate dorințele se vor îndeplini! Și strugurii au o semnificație aparte în seara de Revelion. Fiecare din cele 12 boabe de struguri consumate de Revelion semnifică prosperitatea în cele 12 luni ale anului care vor urma.
Tradiția spune că pentru a alunga spiritele rele și a primi cum se cuvine noul an în casa ta, nu trebuie să aștepți Revelionul în liniște, ci în zgomot și voie bună, cu ușile larg deschise. Unii merg mai departe și țin în buzunar o căpățână de usturoi, pentru ca spiritele rele să-i ocolească. De asemenea, și clopoțeii sunați cu putere la miezul nopții alungă spiritele rele.
Se spune că pentru a avea parte de belșug, primul om care va trece pragul casei în noul an trebuie să fie un bărbat. În noaptea de Anul Nou nimeni nu are voie să doarmă , cel care cedează ispitei lui Moș Ene va fi somnoros tot anul. Sărutul este obligatoriu în noaptea de Revelion, dacă doriți să aveți parte de afecțiune în anul ce vine.
Dacă tot am vorbit despre obiceiurile de Anul Nou, ar trebui să știm și care sunt superstițiile. Sunt o mulțime de lucruri care nu ar trebui făcute, cum ar fi: