De acum, pensiile pot crește fără restricții! Și asta deoarece Comisia Europeană a aprobat modificarea PNRR care include şi capitolul REPowerEU. Limitarea de 9,4% din PIB cu privire la sistemul public de pensii nu se mai regăseşte în forma aprobată.
Alocarea PNRR este, în prezent, de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi, 13,6 miliarde euro sub formă de granturi) și acoperă 66 de reforme și 111 investiții.
Ministrul Adrian Câciu afirmă că este ”un succes mare pentru România şi pentru corecta gestionare şi prioritizare a investiţiilor din PNRR”.
”Am reaşezat obiectivele din Plan pentru a accelera tranziţia verde, digitală, asistenţa medicală, serviciile publice de ocupare a forţei de muncă şi protecţia socială, transporturile, educaţia şi, nu în ultimul rând, fiscalitatea. Suntem prudenţi cu banii statului, dar prompţi în accesarea fondurilor europene şi dezvoltarea României, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, conform News.ro.
Potrivit datelor transmise de MIPE, prin REPowerEU, România va beneficia de fonduri nerambursabile suplimentare în valoare de 1,4 miliarde euro.
”Capitolul REPowerEU cuprinde două noi reforme şi şapte investiţii care se axează pe accelerarea producerii de energie verde, pe creşterea eficienţei energetice a clădirilor şi pe recalificarea şi perfecţionarea forţei de muncă în domeniul generării de energie verde. Planul modificat al României pune un accent puternic pe tranziţia verde, alocând 44,1% (faţă de 41% în planul iniţial) din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice. Totodată, creşte alocarea fondurilor pentru tranziţia digitală a ţării, de la 20,5%, la 21,8%”, a mai transmis instituţia citată.
De asemenea, potrivit datelor transmise de MIPE, Planul revizuit include modificările PNRR în urma aplicării articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul de instituire a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, care a condus la diminuarea alocării componentei de grant 2,11 mld. euro.
În plus, sunt incluse ajustări generate de creşterea preţurilor la materiale de construcţii şi întreruperea lanţurilor de aprovizionare.
Vestea bună este că în noul Plan nu se va mai regăsi limitarea de 9,4% din PIB cu privire la sistemul public de pensii”.
La începutul lunii decembrie urmează aprobarea revizuirii Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României în cadrul ECOFIN – Consiliul miniştrilor de finanţe, urmând, ca apoi, să fie emisă o nouă decizie de implementare (CID) de către Consiliul Uniunii Europene.
„Comisia Europeană confirmă oficial că am onorat promisiunea făcută românilor, de a elimina din PNRR plafonul de 9,4% din PIB privind cheltuielile cu pensiile. Odată cu aprobarea modificării Planului Național de Redresare și Reziliență al României, de astăzi scăpăm definitiv de coșmarul introdus cu cinism în document de USR, care ar fi dus la înghețarea punctului de pensie până în 2070. Tocmai de aceea ne-am bătut să trecem prin Parlament noua lege a pensiilor, validată ca sustenabilă pe termen lung de experții Bancii Mondiale și ai Comisiei Europene, o lege care face dreptate pentru milioane de pensionari”, a scris Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.
Premierul consideră că sunt înlăturate „inechitățile dintre pensionarii care au contribuit și au muncit la fel și asigurăm garanția că veniturilor pensionarilor vor putea crește și în viitor, corelate în mod legitim cu performanța economică a țării”.
„Acesta este unul dintre obiectivele mele esențiale în mandatul de premier: creșterea economică a României să ajungă în principal la românii care au cea mai mare nevoie de protejarea nivelului de trai!”, spune Ciolacu.