Polymarket, interzis în România. Compania a fost inclusă pe lista neagră a operatorilor care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc fără licenţă pe teritoriul României, informează, joi, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN).
Decizia vine în contextul unei creşteri explozive a activităţii pe această platformă în perioada alegerilor.
Astfel, datele publice disponibile chiar pe această platformă, în timpul alegerilor prezidenţiale din România, valoarea totală a tranzacţiilor efectuate (volumul tranzacţionat) a depăşit 600 de milioane de dolari, iar pentru alegerile locale din Bucureşti volumul a trecut, la acest moment, de 15 milioane de dolari.
„Este important de subliniat că termenul ‘volum tranzacţionat’ nu reprezintă sume efectiv pariate o singură dată, ci valoarea cumulată a tuturor tranzacţiilor între utilizatori, prin care aceştia au mizat şi schimbat poziţii financiare în funcţie de rezultatul unui eveniment viitor.
Aceste cifre reflectă, totuşi, un nivel ridicat de activitate cu caracter de pariere nereglementată, derulată în afara oricărui control fiscal, tehnic sau de integritate, care eludează obligaţiile legale impuse operatorilor licenţiaţi – inclusiv cele privind protecţia jucătorilor, raportarea către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi plata taxelor şi contribuţiilor la bugetul de stat.
Deşi Polymarket este adesea prezentată drept o ‘platformă de trading pe evenimente’ sau o ‘piaţă de predicţii’, din punct de vedere juridic şi funcţional aceasta îndeplineşte toate criteriile unui pariu în contraparte”, precizează ONJN.
Reprezentanţii Oficiului precizează că platforma se încadrează în definiţia „pariurilor în contraparte” pentru că: există miză (utilizatorul riscă o sumă de bani în speranţa unui câştig), există eveniment aleatoriu viitor care determină rezultatul, există contrapartidă (alţi utilizatori, nu doar platforma), doar intermediază şi încasează comision, fără a garanta cotele.
„În chiar propria comunicare pe platformă, jucătorii sunt îndemnaţi să ‘plaseze un pariu’, aspect confirmat şi de percepţia generală a jucătorilor conform căreia platforma este un ‘site de pariuri utilizând crypto’. Astfel, diferenţa constă doar în soluţia tehnologică sub care este prezentată platforma (blockchain/tokenizare), însă nu există o diferenţă de substanţă juridică. Platforma nu intermediază investiţii, ci organizează pariuri între participanţi, fără licenţă şi fără supraveghere”, notează instituţia de reglementare.
Polymarket a fost, deja, interzisă în SUA, după ce autoritatea de reglementare CFTC a stabilit că activitatea sa constituia tranzacţionare neautorizată de instrumente derivate.
Totodată, platforma a fost nevoită să blocheze accesul utilizatorilor americani şi să plătească sancţiuni, în timp ce în alte state, inclusiv din Uniunea Europeană (Belgia, Franţa, Polonia) şi Asia (Singapore, Thailanda) autorităţile au dispus măsuri similare.
„În conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, participarea la activităţi de jocuri de noroc nelicenţiate constituie contravenţie. De asemenea, promovarea unor astfel de activităţi reprezintă contravenţie. Prin această decizie, ONJN reafirmă că orice formă de joc de noroc online trebuie să fie licenţiată şi supravegheată, iar accesarea sau promovarea platformelor nelicenţiate expune utilizatorii şi statul român la riscuri majore”, afirmă reprezentanţii ONJN.
În acest sens, decizia ONJN (împreună cu lista neagră actualizată) va fi comunicată furnizorilor de servicii de internet, în aşa fel încât aceştia să blocheze într-un termen rezonabil accesul la platformă a jucătorilor rezidenţi de pe teritoriul României.