#secretstory

Povestea lui Constantin Mille, omul care a revoluţionat presa din temelii. Ce s-a întâmplat când a condus ziarul „Adevĕrul”

Povestea lui Constantin Mille omul care a revoluţionat presa din temelii. Ce s-a întâmplat când a condus ziarul Adevĕrul

Povestea lui Constantin Mille, omul care a revoluţionat presa din temelii. În perioada în care a condus el ziarul „Adevĕrul” (şi, din 1904, şi nou-înfiinţata „Dimineaţa”), au avut loc progrese remarcabile care-au făcut ca Mille să-şi capete, pe bună dreptate, eticheta de „părinte al ziaristicei române moderne”.

Boierul jurnalist Alexandru Beldiman lansează, în data de 15 august 1888, cotidianul „Adeverul“. El ocupă funcţia de „director politic“ iar „prim redactor“ al cotidianului, tipărit în format mic („No 6“) şi în condiţii tipografice slabe, este Grigore Ventura şi principal colaborator-fiul acestuia, Constantin Ventura.

Redacţia şi administraţia se aflau pe strada Doamnei nr. 15 bis, deasupra tipografiei „Thiel&Weiss“.  Ziarul apare fără niciun capital, pe baza unui credit de câteva zile oferit de tipograful Grigore Luis, „cu o redacţie alcătuită din oameni de inimă şi buni scriitori, dar lipsiţi ei înşişi de rutina şi îndemânarea gazetărească“.

Povestea lui Constantin Mille, omul care a revoluţionat presa din temelii. Contestat de toată redacția

Vestea că Alexandru Beldiman a hotărât să-i vândă lui Constantin Mille, în 1895, gazeta lui de suflet, „Adevĕrul”, i-a surprins pe unii dintre membrii redacţiei şi i-a supărat la culme pe alţii.

Într-un articol din 5 ianuarie 1895, Beldiman îşi motiva alegerea şi anunţa că îşi rezervă, cât va trăi, „direcţiunea politică” a gazetei. Nu voia ca după atâţia ani în care se străduise să menţină independenţa ziarului faţă de partide, „Adevĕrul” să devină conservator sau naţional-liberal. „Am ales pe d. Const. Mille ca să’i trec proprietatea ziarului Adevĕrul, pentru că d-sa este un intransigent în politică;fiindcă onorabilitatea d-sale este mai presus de orice bănuială;şi, în fine, pentru că am convingerea că Adevĕrul va rămânea un organ independent al cauzei democratice”. Timpul avea să confirme că Beldiman făcuse cea mai potrivită alegere:sub Mille, „Adevĕrul” avea să devină cea mai importantă şi mai serioasă publicaţie a perioadei.

Pe de altă parte, Mille punctează dramatismul iniţiativei lui Beldiman: „

Deşi în pragul bătrâneţei, deşi aproape infirm şi, pe deasupra, sărac, Beldiman se dedă muncii aprige a gazetăriei, cu care nu era obişnuit, şi care istoveşte şi pe ziariştii de profesie. Concentrând asupra gazetei toate puterile lui intelectuale şi sufleteşti, Beldiman loveşte fără cruţare în cei din clasa lui, se desparte de prieteni şi rude, ba – când e vorba de ideile lui – nu-şi cruţă nici familia. Astfel, el nu s-a dat în lături nici de la o polemică cu fiul său, care conducea pe atunci un ziar liberal. Şi toate acestea numai pentru idee, fără să aibă vre-un interes practic. Pe atunci «Adeverul» abia putea să producă lefurile personalului inferior. Beldiman nu numai că nu scotea nimic, dar vâra în gazetă ultimul ban din averea lui proprie. În prima iarnă a Adeverului, Beldiman a purtat haine de dril în timpul verei!“.

Inovațiile lui Mille

„Adevĕrul” e şi primul ziar care dezvoltă serviciul telegrafic, angajează stenografi, angajează corespondenţi în ţară şi în străinătate, introduce premii în bani, în „voiagii” şi în imobile, primul ziar care obţine dreptul de a fi vândut la sate prin intermediul factorilor poştali.

În 1904, altă hotărâre curajoasă:Mille decide că „Adevĕrul” va avea o soră, „un organ de informaţiuni şi reportagii”, care să apară dimineaţa, să completeze pe fratele mai mare, „organ independent de luptă”, care să mai taie din avântul „Universului”, gazeta lui Luigi Cazavillan, şi să recruteze şi public feminin.

După modelul „Le Matin”, pe 2 februarie 1904, apare „Adevĕrul de dimineaţă”, care se emancipează în scurtă vreme şi, în decembrie 1904, apare cu titlu scurt, „Dimineaţa”.

În 1912, „Dimineaţa” apare în culori:altă inovaţie. Primul ziar cotidian din lume, care apare în culori.

Nevoit să vândă unui bancher

În noiembrie 1916, Mille e forţat să tragă obloanele peste cele două ziare ale sale. România intrase în război. Pleacă la Iaşi, iar comandamentul german rechiziţionează Palatul „Adevĕrul”, ca să scoată aici „Bukarester Tageblatt” (Gazeta Bucureştilor).

Sfârşitul Primului Război Mondial îl găseşte pe Mille la Paris. Revine la Bucureşti şi, în ianuarie 1919, începe să scoată din nou „Adevĕrul” şi „Dimineaţa”, în acelaşi sediu de pe Sărindar.

Povestea devine de-aici tristă şi încurcată.La un moment dat, în 1920, nu se ştie în ce condiţii, Mille hotărăşte să vândă ziarele sale dragi bancherului Aristide Blank.

Corectorul Al. Nora rememorează:„Un svon se răspândi, între timp, în Capitală:întregul inventar al Adevĕrul-ui, inclusiv titlurile celor două ziare, a fost cedat, prin acte în regulă, băncii Marmorosch-Blank. N’a trebuit să treacă mult ca ştirea să se confirme. Ce geniu orb va fi sfătuit pe Const. Mille să-şi înstrăineze creaţia, care devenise pentru el sinonim cu un crez? Ce spirite nefaste îl vor fi împins pe această cale, îndemnându-l să se lepede de un copil atât de scump?” („Un om uitat:Const. Mille”).

Varianta oficială era că Mille, „bolnav şi obosit”, hotărâse să se retragă. Şi că de-aceea trecuse proprietatea celor două ziare Societăţii de editură „Cultura naţională”, a lui Aristide Blank.

.