Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia vineri, 3 iulie, la opt luni de la investire. După căderea Guvernului, Maia Sandu anunță că va susține o conferință de presă pentru a veni cu informații suplimentare.
„Speculaţiile potrivit cărora «a vrut să lupte împotriva abuzurilor şi nu a fost lăsat» sunt false. Domnul prim-ministru a avut mână liberă să conducă Guvernul aşa cum a considerat corect. El a ales să plece”, a transmis Maia Sandu în conferinţa de presă, mulţumindu-i lui Alexandru Munteanu pentru că şi-a asumat conducerea guvernului într-o „perioadă complexă”.
„Domnul Munteanu este un om de treabă”, a declarat Maia Sandu în conferinţa de presă.
„Eram convinsă şi sunt convinsă şi acum că are cele mai bune intenţii, dar am aşteptat mai multă implicare în decizii complicate, mai multă prezenţă pentru a asculta oamenii, pentru a explica ce fel de reforme trebuie să facem şi de ce trebuie să le facem”, a explicat ea.
Şefa statului a precizat că va începe luni consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou prim-ministru, iar între timp, interimatul la şefia guvernului va fi asigurat de Alexandru Munteanu până la învestirea noului premier.
Știre inițială
„În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile pe care le am, aleg să plec”, a transmis oficialul, potrivig ZDG.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va susține vineri, 3 iulie, o conferință de presă, începând cu ora 11:00. Anunțul Președinției a fost făcut la scurt timp după ce prim-ministrul Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia din funcție.
Plecarea sa din funcție vine după mai multe demisii în contextul scandalului de la Î.S. „Moldatsa”, după ce site-ul de investigații Ziarul de Gardă de la Chișinău a dezvăluit că fostul director al întreprinderii a câștigat concursul organizat de Agenției Proprietății Publice (APP) în baza unui CV cu informații false, dar și despre salariile angajaților de la întreprinderea de stat.
„Azi îmi închei mandatul de prim-ministru. Am acceptat propunerea de a fi premier cu multă responsabilitate și cu ferma convingere că pot contribui la schimbarea lucrurilor în bine. În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec.
Mulțumesc tuturor colegilor – miniștri, echipa acestora și oamenilor care au muncit cu profesionalism și bună-credință. Voi continua să-mi servesc țara din orice poziție mă voi afla, indiferent de locul în care voi trăi sau de responsabilitățile pe care le voi avea, fie în sectorul public, fie în cel privat. Cred că datoria față de țară nu este legată de o funcție, ci de angajamentul pe care îl păstrăm”, a scris Munteanu.
Potrivit NewsMaker, Alexandru Munteanu şi-a anunţat demisia la scurt timp după ce a avut o întrevedere cu preşedinta Maia Sandu.
Miercuri, Maia Sandu a anunţat „o curăţenie generală” în instituţiile statului, în contextul scandalului de la MoldATSA.
Şefa statului a declarat că neregulile de la întreprinderea de stat şi alte cazuri similare sunt incompatibile cu valorile pe care le promovează şi a anunţat, în acest context, un şir de măsuri, printre care revizuirea modului de numire în funcţiile-cheie, introducerea obligativităţii avizelor SIS (serviciul de informaţii) şi CNA (agenţia anticorupţie) pentru aceste numiri, reevaluarea consiliilor de administraţie ale întreprinderilor de stat şi reglementarea remuneraţiei membrilor acestora.
Alexandru Munteanu a fost învestit premier la 1 noiembrie 2025 şi l-a înlocuit atunci în funcţie pe Dorin Recean, care devenise parlamentar. Fostul premier Recean a renunţat ulterior la mandat, spunând că se retrage din politică pentru a se dedica afacerilor. În decembrie, însă, el a fost numit de Maia Sandu emisar special pentru dezvoltare şi rezilienţă.
Compania de stat MoldATSA, responsabilă de securitatea traficului aerian din Republica Moldova, se află în centrul unui scandal după ce o investigaţie a Ziarului de Gardă, publicată pe 18 iunie, a arătat că fostul director al instituţiei, Dumitru Vangheli, ar fi inclus în CV informaţii false despre studiile şi experienţa sa profesională.
Potrivit investigaţiei, acesta a susţinut că a obţinut licenţa de pilot la una dintre cele mai mari academii private de pilotaj din Canada şi că a lucrat timp de doi ani ca pilot la Air Canada, informaţii care nu ar corespunde realităţii.
În urma investigaţiei, Agenţia Proprietăţii Publice a anunţat demiterea lui Dumitru Vangheli, începând cu 22 iunie. APP a invocat „pierderea încrederii fondatorului în persoana administratorului”. Interimatul funcţiei este asigurat de Andrei Cebanu, director adjunct al Autorităţii Aeronautice Civile.
Scandalul a continuat şi în legătură cu Anastasia Taburceanu, verişoara preşedintei Maia Sandu. O investigaţie RISE Moldova a arătat că aceasta a fost remunerată cu peste un milion de lei moldoveneşti în mai puţin de un an de activitate în calitate de purtătoare de cuvânt a MoldATSA.
Potrivit investigaţiei, în 2026 remuneraţia sa lunară a depăşit 120.000 de lei, fiind de aproximativ opt ori mai mare decât salariul mediu pe economie şi de aproape patru ori mai mare decât salariul preşedintei Maia Sandu. Taburceanu şi-a anunţat recent demisia şi a dat asigurări că va returna bonusurile şi sporurile salariale de care a beneficiat.
Pe 29 iunie, în urma scandalului, deputatul PAS Radu Marian, care l-a propus pe Vangheli la funcţia de director al MoldATSA, şi-a anunţat demisia de la conducerea Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe. Câteva ore mai târziu, a demisionat şi directorul Agenţiei Proprietăţii Publice, Roman Cojuhari.