Nu a trecut mult de la anunțul antrenorului Universității Craiova, Laurențiu Reghecampf, că a depus actele pentru a divorța de soția lui, Anamaria Prodan, și, iată, că au apărut și primele poze cu noua sa iubită, potrivit spynews.ro.
În imagini, Reghe și Corina, sunt la munte, departe de vâlva care se face în jurul divorțului acestuia
După o căsnicie de 13 ani, impresara de fotbaliști Anamaria Prodan și antrenorul de fotbal Laurențiu Reghecampf au acumulat, împreună, o avere considerabilă și un copil, pe Laurențiu Reghecampf Jr., căruia, în familie i se spunea Bebeto. Se zvonește că familia Prodan-Reghecampf ar deține o avere de peste 50 de milioane de euro, cea mai mare parte a acestor bani venind din carierele pe care cei doi şi le-au construit în lumea fotbalului. Însă, trebuie menționat că Anamaria Prodan a moştenit şi o avere importantă din partea mamei sale, regretata interpretă de muzică populară Ionela Prodan.
Ne-au arătat, tuturor, viata lor, când au acceptat să fie protagoniștii unui reality-show. Am văzut activități casnice cotidiene, dar și cum arată casa lor din Las Vegas.
Ulterior, când Reghe a antrenat echipa de fotbal Al-Ahli, unde cei doi au și locuit o perioadă, cuplul și-a cumpărat și o locuință în Dubai.
De-a lungul timpului au mai existat, din cand in când, zvonuri că cei doi s-ar despărți, dar niciodată nu au fost confirmate. Ei bine, de această dată, chiar Reghe a anunțat divorțul. Și pentru ca surpriza să fie și mai mare, căsnicia lor s-a destrămat la scurt timp după ce și-au reînnoit jurămintele, la biserică și au sărbătorit, cu fast, Nunta de Cristal.
De altfel, Nunta de “cristal”, care a avut loc la începutul lunii iunie, a fost o surpriză pusă la cale de sexy-impresară pentru soțul ei, care nu știut ce i s-a pregătit. Petrecerea a avut loc la Snagov și a fost sărbătorită cu un tort gradios, cu șapte etaje, decorat cu flori naturale.
Totul a culminat cu o declarație de dragoste pentru Laurențiu Reghecampf, postată, atunci, pe 1 iunie, pe Instagram, de către Anamaria Prodan: ”15 ani de iubire fără margini, 15 ani de respect, 15 ani de fericire și împlinire mi-ai adus tu, soțul meu de vis! Te iubesc fără limită, cuvintele nu pot exprima iubirea ce ți-o port. Iubirea necondiționată pe care o port față de tine nu are limită. Nu exista ceva mai frumos decât tine, ești iubirea vieții mele. Nici viața nu este peste tine. Ești mai fumos și decât un răsărit de soare, ești mai frumos decât un vis frumos. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi te-a adus în viața mea!”, a scris Anamaria Prodan, pe contul de Instagram.
Deși s-au căsătorit, oficial, în Las Vegas, în 2008, Anamaria vorbește, în mesajul pentru Reghe, despre 15 ani de iubire.