WORLD

Prorusul Igor Dodon acuză România că a „admis oficial să inițieze procedurile necesare pentru a pregăti anexarea teritorială a Republicii Moldova”

Prorusul Igor Dodon acuză România că a admis oficial să inițieze procedurile necesare pentru a pregăti anexarea teritorială a Republicii Moldova
sursă foto: Libertatea.ro

Fostul preşedinte prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat, într-un mesaj pe Facebook, că autorităţile de la Bucureşti au iniţiat proceduri menite să pregătească anexarea teritorială a Republicii Moldova, denumită de acesta „Unirea”.

Acuzații la adresa României după proiectul privind unirea cu Republica Moldova

Igor Dodon a subliniat că rămâne de văzut care va fi reacţia autorităţilor de la Chişinău faţă de aceste demersuri.

Într-o declaraţie publică, el a calificat drept regretabilă lansarea unei astfel de politici, pe care o consideră imperialistă şi susceptibilă să tensioneze relaţiile dintre cele două ţări. Totodată, Dodon a criticat lipsa unei poziţii ferme din partea conducătorilor moldoveni, pe care îi acuză că tac sau aprobă tacit ceea ce descrie drept expansionism teritorial românesc.

„Autorităţile de la Bucureşti – Camera Deputaţilor – au admis oficial să iniţieze procedurile necesare pentru a pregăti anexarea teritorială a Republicii Moldova, aşa-zisa Unire. Acum urmează să vedem cum vor reacţiona autorităţile de la Chişinău, care au jurat credinţă pe ambele Constituţii: şi moldovenească, şi românească”, a susţinut Igor Dodon, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Acuzații la adresa guvernului moldovean

Potrivit fostului preşedinte – prorus – al Republicii Moldova, „dacă guvernarea PAS nu va da un răspuns clar că Statalitatea, Independenţa şi Suveranitatea Republicii Moldova nu pot fi cedate şi încălcate, înseamnă că această guvernare PAS este trădătoare a intereselor naţionale ale ţării noastre şi serveşte intereselor străine”.

„Aşteptăm o reacţie din partea Chişinăului. Iar tot poporul moldovenesc vrea să vadă dacă Maia Sandu şi PAS ar accepta Unirea care presupune dispariţia statului moldovenesc sau se vor opune în mod categoric. Este regretabil că politicienii din România au lansat o astfel de politică imperialistă, care riscă să certe ambele ţări. Şi este ruşinos că politicienii de la conducerea Moldovei tac sau aprobă tacit expansionismul teritorial românesc”, a afirmat Dodon.

Propunerea legislativă privind unirea României cu Republica Moldova, depusă de parlamentarii S.O.S. România, a trecut tacit, miercuri, de Camera Deputaţilor şi merge la Senat, forul decizional în acest caz.

Propunerea legislativă, depusă de SOS în Parlament

Propunerea legislativă a fost depusă în 14 aprilie în Parlament şi a obţinut un punct de vedere negativ din partea Guvernului, dar şi avize negative de la comisia juridică şi comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor.

Miercuri, propunerea legislativă a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor, ca urmare a depăşirii termenului de 45 de zile, potrivit art. 75 alin. (2) teza a III-a din Constituţie, şi va merge la Senat, forul decizional, în forma iniţiatorului, ţinând cont că nu a existat o dezbatere în plen.

Parlamentul României decide unirea României cu Republica Moldova

Potrivit iniţiativei, Parlamentul României decide unirea României cu Republica Moldova.

În proiect se mai arată că Parlamentul României reiterează ataşamentul faţă de prevederile Actului final al Conferinţei C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi paşnice, diplomatice şi abilitează guvernul ţării să înceapă de urgenţă, imediat, negocieri cu autorităţile de la Chişinău pentru definitivarea unirii cu Republica Moldova.

După adoptarea prezentei legi şi publicarea în Monitorul Oficial, vor fi notificate autorităţile internaţionale competente, Guvernul Republicii Moldova, U.S.A., N.A.T.O., O.N.U., U.E., pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor legii, se mai arată în propunerea legislativă.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele