Cât s-au mai chinuit bravii străbuni tarabostes să ne lase un tezaur istoric de neprețuit, fără să știe că după mii de ani vor exista niște incompetenți care să ia în derâdere cultura, tradiția, însăși istoria. ”România, stat eșuat”, parcă a zis cineva, așa ceva.
Zilele trecute a explodat bomba. Tezaurul dacic a fost furat de la Muzeului Drents din ”celebrul” oraș olandez, Assen. O urbe de 60.000 de locuitori, foarte rar survolată chiar și de către ciori. Este ca și cum Muzeul Cooperatistului (dacă o exista așa ceva), din Lehliu Gară, ar prezenta milioanelor de erudiți care îi trec zilnic pragul, tezaurul Țărilor de Jos. Deh, sete de cultură și de artă.
Nu tu un muzeu din Paris, Londra, Madrid, Roma, New York, măcar un Amsterdam. La timpul respectiv, Ministerul Culturii, condus cu mare dibăcie de Raluca Turcan, a găsit pe hartă orașul Assen, care paradoxal avea și un muzeu. Acolo s-au dus peste 700 de piese din tezaurul dacic, printre care și Coiful de aur de la Coțofenești. Plus câteva brățări dacice etc.
Nu putem să le explicăm celor de la Ministerul Culturii de valoarea inestimabilă a artefactelor, căci oricum nu vor înțelege. Cu atât mai puțin, o doamnă care între 1996 – 1999 a urmat cursurile Institutului Puskin, din Moscova, Rusia, obținând o diploma în rusa comercială. Dar, care a fost vicepremier al României, ministrul Muncii și de ce nu și al Culturii.
Cu deosebită nonșalantă, Turcan ne-a explicat doct că și pe la marile muzee se mai lasă, așa din când în când, cu câte un furt. Ce este așa de special și în cazul de față…
Mai mult, ne-a dumirit că: ”această expoziție nu am făcut-o pentru mine, am făcut-o pentru România, pentru a expune patrimoniul, pentru ca diaspora să aibă acces la un patrimoniu deosebit”. Să vadă și diaspora ce cultură avem. Patriotismul, mai presus de orice!
Premierul Ciolacu, intransigent cum îl știm, a cerut veritabile anchete, amintind însă că artefactele scoase din țară s-au făcut fără emiterea unei hotărâri de Guvern.
Și culmea, obligația emiterii unei hotărâri de guvern a fost introdusă în lege printr-o ordonanță dată în august 2023 pe când Ministerul Culturii era condus de Raluca Turcan, în mandatul căreia a fost aprobată și scoaterea – ilegală – din țară, a tezaurului.
Și Raluca Turcan lovește din nou. ”Credeți că dacă exista o hotărâre de guvern, nu se mai furau?”. O logică sănătoasă precum ”te culci seara sănătos și te trezești dimineața mort!”. Gică Hagi, ai fost îngenunchiat!
De ce a fost ales un obscur muzeu și fără pază umană, de ce nu s-au folosit copii, au fost expuse mai multe brățări dacice, una fiind suficientă. Sunt întrebări de bun simț, aflate pe buzele tuturor românilor. Și nu în ultimul rând, cine se face vinovat de catastrofă.
Să fie blestemul olandez, al celor care ne-au ținut ani de zile departe de Schengen. În noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, doi români au pătruns în muzeului Kunsthal din Rotterdam, de unde au plecat, în doar două minute, cu șapte capodopere semnate de artiști precum Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin, Lucian Freud și Meyer de Haan. Valoarea totală a tablourilor 18 milioane de euro. Ulterior, unele din operele de artă sustrase, au fost arse de către hoți.
De această dată, patrimoniul cultural românesc este pe mâini bune. La Ministrul Culturii avem un reprezentant al UDMR, partid aflat în coaliția guvernamentală.