Această rețetă de chiftele de post este de-a dreptul foarte gustoasă. Se pot face fie din ciuperci, fie din dovlecei, după preferințele fiecărei persoane.
Dacă țineți post, sunteți vegetarieni sau pur și simplu mâncați foarte rar carne, atunci rețeta vă vine în ajutor. Chiftele de post se fac foarte ușor, nu veți pierde prea mult timp în bucătărie, iar gustul va fi pe măsură. Mai jos aveți explicat pas cu pas tot ceea ce trebuie să faceți pentru a ieși conform așteptărilor tale, dar și a celor din jur. Spor la treabă!
Ingrediente
Pentru început trebuie să puneți la fiert cartofii. Când sunt gata, decojiți-i, iar mai apoi, cu ajutorul unui blender, pasați foarte bine. Tăiați ciupercile, chiar și în 4, și puneți-le într-o tigaie la călit, alături de ceapa tocată mărunt, usturoi, de asemenea, până se evaporă apa. Mare atenție, nu puneți mult ulei. Cel mult două linguri.
Când sunt gata, pasați într-un blender. Amestecați apoi cu cartofii făcuți piure, făină și pesmet. Tocați mărarul mărunt, iar apoi puneți-l și pe el, alături de sare și piper după gust.
Formați chiftele în ce formă doriți, fie biluțe, fie plate, dați-le prin făină, iar apoi prăjiți-le în ulei încins, la foc mic spre mediu. Când sunt gata, le scoateți pe o farfurie. Nu uitați să puneți și un șervețel pe aceasta să se absoarbă uleiul.
Se pot servi cu piure și cu murături, în special castraveți murați. Sunt bune atât reci, cât și calde. Poftă bună!
Ingrediente
Se curăță legumele, iar apoi se spală foarte bine. Dați dovleceii prin răzătoare și lăsați să se scurgă preț de 15 minute zeama de la ei. Aruncați-o pe cea rezultată. Ulterior, dați și ceapa, morcovul tot prin răzătoare. Tăiați ceapa verde mărunt, verdeața, adică mărarul sau pătrunjelul la fel. Amestecați toate legumele, alături de făina, sare, piper până când se omogenizează foarte bine.
Formați chifteluțele în forma dorită, fie aplatizate, fie rotunde. Nu uitați să treceți mâna prin apă pentru a vă fi mai ușor. Le puteți transfera la cuptorul preîncălzit sau le puteți prăji într-o tigaie cu ulei. Dacă optați pentru cuptor, nu uitați să le întoarceți, în caz contrar se vor face doar pe o singură parte. Poftă bună!