Cunoscutul om de radio și televiziune Mihai Morar i-a transmis un mesaj explicit și revoltat primarului Nicușor Dan, după ce a ajuns cu copiii în parcul Cișmigiu din centrul Capitalei, chiar vizavi de Primăria Capitalei.
Așa arată cel mai frumos parc al Capitalei României. Peste stradă de Primăria Capitelei. @nicusordan.ro, let’s make bunul-simț cool again! a scris Morar la filmulețul postat pe Instagram în care descrie, revoltat, ce a găsit în cel mai iubit parc a bucureștenilor.
Postarea lui Mihai Morar poate fi văzută aici.
”După 3000 de kilometri prin prin România, m-am întors în București și am vrut să-mi scot copiii în parc. Am ales Cișmigiul”, își începe Morar video-postarea.
Morar spune că a văzut, în turneul pe care tocmai l-a încheiat cu Radio Zu aproape toată țara, oraș cu oraș, unele mici, altele mari, unele bogate, altele sărace. ”Dar n-am văzut niciun oraș atât de murdar cum e Bucureștiul, Parcul Cișmigiu”.
Realizatorul radio continuă prezentând imagini de la un loc de joacă pentru copii, cu lacul – de fapt fostul lac, pentru că acum, în plină vară, nu e pic de apă, aleile extrem de murdare și băncile de asemenea.
Și, într-adevăr, imaginile sunt deplorabile. Parcul Cișmigiul, simbolul Capitalei, este într-o stare deplorabilă, greu de descris în cuvinte.
”Nicușor Dan, let’s make bunul-simț cool again!” transmite supărat Morar primarului capitalei.