SHOWBIZ

Romică Țociu, „chinuit” de fiul lui în timpul filmărilor pentru America Express

Romică Țociu chinuit de fiul lui în timpul filmărilor pentru America Express
SURSĂ FOTO: ANTENA 1

Romică Țociu a acceptat să plece în competiția „America Express”, sezonul care urmează să fie difuzat în această toamnă la Antena 1, împreună cu fiul lui, Cătălin Țociu. O experiență despre care acum, după ce s-au terminat filmările, poate să spună cu mâna pe suflet că i-a apropiat, i-a făcut să se cunoască mai bine.

În același timp, însă, actorul de comedie recunoaște că nu o dată a fost pus în situații dificile de mai tânărul său fiu.

„Recunosc că aș vrea să-l văd mai calculat pe fiul meu, însă este într-adevăr o experiență absolut fabuloasă și sunt fericită că am trăit-o alături de el. America Express ne-a ajutat să ne descoperim limitele și, pe alocuri, să le depășim!”, declară Romică Țociu.

Cătălin și Romică Țociu, echipă în America Express

Pasionat de gastronomie, pentru că talentul într-ale actoriei i-a revenit surorii lui, Cătălin Țociu recunoaște că încă de la primul sezon al emisiunii și-a dorit să fie unul dintre concurenți.

„Plecăm încărcați cu o energie imensă și pozitivă, plină de umor și totodată cu emoții și frică, dar fiind tată și fiu vom depăși orice obstacol.”, scria Romică Țociu pe Instagram înainte să plece în marea aventură. La întoarcere, actorul recunoaște că experiența a fost mult peste așteptările pe care le avea, însă este recunoscător pentru ceea ce a trăit, chiar dacă nu a fost întotdeauna pe gustul sau putința lui.

„Nu are răbdare, se enervează foarte repede. Taoată emisiunea mi-a reproșat și m-a întrebat unde l-am adus, că mai bine nu venea. Experiența aceasta, însă, nu o trăiește un om într-o viață întreagă. A fost fabulos!”, a declarat Cătălin Țociu pentru Antena 1.

Când începe America Express

Sezonul 6 al celei mai iubite emisiuni competiție din audiovizualul românesc începe în mai puțin de o lună. După 4 sezoane filmate în ASIA, echipa de producție a ales, pentru sezoanele 5 și 6, America. Dacă ultimul sezon difuzat, câștigat de Cătălin Bordea și Nelu Cortea, s-a filmat în Mexic, Gustemala și Columbia, pentru sezonul cu numărul 6 au fost alese tot țări din America de Sud.

9 echipe de concurenți au pornit pe Drumul Soarelui și au străbătut, timp de 9 luni, mii de kilometri prin Columbia, Ecuador și Argentina. Alexia Eram și fratele ei, Aris, George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene și Sonia Simionov (jurnaliste), Sânziana Negru și Laura Giurcanu (influencere), Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș, sunt cei 18 concurenți.

 

 

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele