Deși România se lovește sistematic de refuzul Austriei pentru intrarea în spațiul Schengen, se pare că s-a luat deja o decizie la nivel european.
În ultimele luni au avut loc negocieri și există o posibilă înțelegere pentru ca țara noastră să intre parțial în spațiul Schengen.
Pentru început, scrie stiripesurse.ro, ar fi vorba de intrarea doar în ceea ce privește aeroporturile, conform surselor guvernamentale, acest lucru urmând să se întâmple în martie 2024.
Aceasta a susținut, în discursul anual despre Starea Uniunii, că România și Bulgaria sunt membri de facto ai Schengen, că aceste două țări au dovedit faptul că îndeplinesc toate condițiile și a cerut aderarea fără nicio întârziere a României și Bulgariei la spațiul Schengen.
Ministrul austriac de interne Karner a refuzat însă prompt şi a insistat asupra veto-ului ţării sale. În opinia sa, scopul central al Comisiei Europene trebuie să fie lupta împotriva migraţiei ilegale şi a traficanţilor.
Guvernul României pregătește o revanșă după ratarea intrării în Schengen a țării noastre din cauza refuzului Austriei.
Neintrarea României în spațiul Schengen l-a determinat pe Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, să solicite o statistică pentru a vedea cât au pierdut transportatorii români din cauza refuzului Austriei de a primi România în Schengen.
Acesta a precizat că daunele pentru România ajung la aproximativ 2% din PIB, date care vor fi prezentate Comisiei Europene și, cel mai probabil, de aici se va ajunge la o solicitare de despăgubiri.
Rareș Bogdan, vicepreședinte al PNL și europarlamentar, a vorbit în Parlamentul European, fără menajamente, despre ipocrizia de care dă dovadă Uniunea Europeană în relația cu țara noastră.