Sănătatea mintală este în strânsă corelație cu stilul de viață pe care îl adoptăm, cu comportamentele și obiceiurile pe care le avem. Sunt concluziile unui studiu recent care identifică șapte factori care influențează psihicul.
Potrivit unui studiu publicat recent în jurnalul ştiinţific Nature Mental Health, un risc mai scăzut de depresie este asociat cu o serie de șapte factori de stil de viață sănătos. Printre aceștia: consumul moderat de alcool, alimentaţia sănătoasă, activitatea fizică regulată, somnul adecvat, abţinerea de la fumat, limitarea comportamentului sedentar şi conexiunile sociale frecvente.
Studiul a fost condus de o echipă internaţională de cercetători de la mai multe institute, între care Universitatea Fudan din China şi Universitatea Cambridge din Marea Britanie, conform Agerpres.
Echipa a identificat cei şapte factori de stil de viaţă sănătos analizând date colectate de la aproape 290.000 de persoane din cadrul Biobank din Marea Britanie, o bază extinsă de date biomedicale şi o resursă de cercetare.
Dintre cei şapte factori, somnul are cel mai semnificativ impact. Șapte până la nouă ore de somn pe noapte reduce riscul de depresie cu 22%.
Somnul este urmat îndeaproape de abţinerea de la fumat, care reduce riscul cu 20%. Menţinerea conexiunilor sociale frecvente reduce riscul de depresie cu 18%, iar o activitate fizică regulată scade acest risc cu 14%.
Limitarea comportamentului sedentar la niveluri reduse până la moderate scade cu 13% riscul de depresie, consumul moderat de alcool – cu 11% şi adoptarea unei alimentaţii sănătoase – cu 6%.
Studiul a remarcat, totodată, că structura creierului şi mecanismele imunometabolice şi genetice ar putea explica legătura dintre stilul de viaţă şi depresie.
„Coroborate, descoperirile noastre sugerează că adoptarea unui stil de viaţă sănătos ar putea ajuta la prevenirea depresiei”, se arată în studiu.