Directorul general al Teleradio-Moldova (TRM), Vlad Țurcanu, a anunțat luni, în cadrul unei conferințe de presă la Chișinău, că va demisiona în contextul scandalului legat de punctajul oferit de juriul din Republica Moldova în finala Eurovision 2026 după ce juriul a oferit doar trei puncte României, chiar dacă Bucureștiul a primit 12 puncte la votul publicului.
„Voi transmiste cererea Consiliului de Supraveghere TRM. Chiar dacă ne-am disociat de notele juriului, votul exprimat este responsabilitatea noastră și a mea în calitate de conducător al instituției. Am evitat să dau indicații juriului. Ce s-a întamplat e un lucru grav, ieșit din comun că juriul nu a ținut cont de sensibilitățile care există între noi și cei doi vecini”, a declarat Vlad Țurcanu, potrivit tv8.md.
Acesta a mai subliniat că votul juriului nu schimbă relația Republicii Moldova cu România și Ucraina.
„Atitudinea noastră față de Ucraina nu este de 0 puncte, iar sentimentul nostru pentru România nu poate fi decât unul de dragoste”, a punctat Vlad Țurcanu.
Controversa a izbucnit după ce juriul Republicii Moldova a acordat doar trei puncte reprezentantei României, Alexandra Căpitănescu, în finala competiției, în timp ce publicul moldovean a oferit maximum de puncte, 12.
Diferența majoră dintre votul juriului și cel al telespectatorilor a stârnit un val de critici de ambele părți ale Prutului și a ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care au fost evaluate prestațiile concurenților.
Compania „Teleradio Moldova” (TRM) a reacționat la interesul public privind criteriile de selecție a juriului național și punctajul acordat țărilor participante la etapa finală a concursului Eurovision, desfășurat recent la Viena, capitala Austriei.
Potrivit TRM, selecția membrilor juriului s-a realizat conform Regulamentului Uniunii Europene pentru Radio și Televiziune (UERT), organizatorul concursului Eurovision.
Juriul este compus din specialiști independenți, capabili să evalueze obiectiv și imparțial prestațiile concurenților. Membrii trebuie să aibă experiență profesională demonstrabilă în domenii precum muzică și arte interpretative, regie și producție scenică, domeniul academic și pedagogic, media sau organizarea de evenimente culturale.
Fiecare jurat trebuie să fie cetățean al țării pe care o reprezintă și să aibă cel puțin 18 ani. Componența juriului trebuie să asigure diversitate de gen, vârstă și experiență, incluzând minimum doi membri cu vârste între 18 și 25 de ani.
Evaluarea se bazează exclusiv pe prestațiile din „Dress Rehearsal 2”, repetiția finală înaintea concursului. Jurații trebuie să urmărească integral toate interpretările din această repetiție și să evalueze fiecare piesă independent, fără influențe externe.
Nu sunt permise egalități între piese, abțineri sau votarea propriilor țări. Jurații acordă un clasament de la cel mai apreciat până la cel mai puțin apreciat cântec. Criteriile de evaluare includ compoziția și originalitatea melodiei, calitatea interpretării scenice, capacitatea vocală și impactul general al momentului artistic.
Juriul desemnat de TRM a fost format din șapte specialiști: Andrei Zapșa, director general adjunct responsabil de televiziune al TRM; Corina Caireac, expertă în producția audiovizuală și comunicare; Catalina Solomac, interpretă cu experiență în Eurovision Moldova; Pavel Orlov, interpret și producător muzical; Stanislav Goncear, artist pop-jazz și soul/R&B; Victoria Cușnir, jurnalistă și realizatoare de emisiuni culturale; și Ilona Stepan, director artistic și prim dirijor al Capelei Corale Academice „Doina”.