LIFESTYLE

Sfântul Mare Mucenic Mina, sărbătoare mare în calendarul ortodox. Ce e bine să faci astăzi

Sfântul Mare Mucenic Mina sărbătoare mare în calendarul ortodox. Ce e bine să faci astăzi
Sfântul Mare Mucenic Mina

Pe 11 noiembrie, creștinii îl cinstesc pe Sfântul Mare Mucenic Mina, considerat ocrotitorul celor păgubiți. Cei care au suferit pierderi materiale sau financiare trebuie să se roage acestui sfânt, cu credința că obiectele sau sumele dispărute se vor întoarce.

Sfântul Mare Mucenic Mina

Sfântul Mina s-a născut în prima jumătate a secolului al III-lea, în localitatea Nakiyos, din apropierea Memphisului. Orfan de ambii părinți încă din copilărie, el a intrat în armata imperială. În anul 303, după emiterea edictului de persecutare a creștinilor de către împăratul Dioclețian, Mina a părăsit armata și s-a retras în pustiu.

În pustiu, Sfântul Mina l-a întâlnit pe Sfântul Macarie Egipteanul, care l-a sfătuit să revină printre oameni și să-și mărturisească credința creștină. Urmând acest îndemn, Mina s-a dus în orașul Cotyaeum, unde se desfășura o sărbătoare în cinstea zeilor. Acolo și-a declarat public credința în Hristos, fiind arestat și dus în fața prefectului Pyrrhus. Refuzând să renunțe la creștinism, a fost condamnat la moarte și decapitat.

Conform tradiției creștine, Sfântul Mina a înviat un creștin ucis de gazda la care se adăpostise în drum spre biserică. Victima fusese omorâtă din cauza banilor pe care îi avea, iar trupul său fusese tăiat în bucăți și ascuns într-un coș, conform crestinortodox.ro.

Ce e bine să faci astăzi

În timp ce criminalul căuta o cale de a ascunde urmele faptei, Sfântul Mina i s-a arătat călare, în chip de ostaș. Descoperind rămășițele victimei, sfântul a așezat membrele la loc și, prin rugăciune, l-a readus la viață. A restituit banii victimei, iar ucigașului i-a aplicat pedeapsa corespunzătoare, după care l-a iertat.

Această minune a fundamentat credința că Sfântul Mina ocrotește persoanele nedreptățite, înșelate sau păgubite.

Fragmente din moaștele Sfântului Mina sunt păstrate în mai multe lăcașuri de cult din țară. În București, acestea se găsesc la Biserica „Sfântul Mina” – Vergu. Alte relicve sunt conservate la Catedrala Mitropolitană din Iași și la Biserica „Sfântul Mina” din cartierul Obcini, Suceava.

Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina

O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina și de minuni făcătorule, primește această rugăciune de la mine, nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat, scap eu, ticălosul, și către sfânt chipul icoanei tale, cu lacrimi fierbinți, mă rog ție: vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu.

De aceea, mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine, robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine, ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfânta biserica ta și cu credință ți s-a rugat nu a rămas neajutat.

Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine, în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine, ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui, dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o, minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.

Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat.

La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat.

De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu glabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat.

De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri.

Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele