Strungarul care a ajuns un mare muzician.„Hai, acasă”, cea mai cunoscută melodie din repertoriul regretatului Gil Dobrică, a apărut iniţial în 1979, la Electrecord, fiind adaptarea românească a cântecului „Country Roads”, lansat de americanul John Denver.
Cu toate că toată lumea poate fredona piesa, puțini știu cum a fost viața artistului.
Gil Dobrică, supranumit Ray Charles al României, s-a născut pe 14 februarie 1946, în comuna Călărași, județul Dolj, într-o familie cu nouă copii, el fiind cel mai mic.
La vârsta de 14 ani, a plecat împreună cu fratele cel mai mare la Craiova, la școala de meserii, unde a devenit strungar. Ulterior, de la vârsta dew 17 ani, a început să cânte piese rock și soul de la 17 ani, debutând în 1963, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Craiova, iar apoi, în anii `70, prin barurile celebre de atunci, Atlantic, Continental, Athenee Palace, Doina.
A devenit celebru pentru interpretarea hitului ”Hai acasă”
A colaborat cu trupa Sfinx, a cântat cu cenaclul Flacăra și era nelipsit din barurile de pe Litoral. A apărut în spectacole de muzică și poezie, la Teatrul Municipal „Lucia Sturza-Bulandra” (alături de Florian Pittiș, Ion Caramitru ș.a.).
În 1979, i s-a oferit o apariție cinematografică în filmul „Nea Mărin miliardar”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, și a debutat discografic cu „Hai acasă”, un cover după John Denver – „Take Me Home, Country Roads” (1971).
În anii ʼ90, a intrat într-un con de umbră, înfruntând boala în tăcere.
Suferea de gută cronică şi pneumonie, iar suferințele fizice i-au fost accentuate de turneele, nopțile petrecute în cluburi, de-a lungul carierei. Începuse să bea și să fumeze în exces.
Și-a petrecut ultimii ani din viață uitat de public, fără pensie şi consumat de numeroase depresii.
Artistul a murit la 61 de ani, pe 17 aprilie 2007, după o grea suferinţă despre care nu îi plăcea să vorbească. Era trist pentru că nu mai era chemat să cânte.