Prima zi a săptămânii începe cu o serie de surprize complet neașteptate pe scena politică din România. După ce s-a vehiculat că premierul țării ar putea fi ales dintre Alexandru Nazare și Sorin Grindeanu, iată că astăzi apare la masa discuțiilor și Luca Niculescu – propunerea surpriză de premier tehnocrat pe care Nicușor Dan le-a prezentat-o liderilor politici.
Luca Niculescu este propunerea-surpriză de premier tehnocrat pe care Președintele Nicușor Dan le-a prezentat-o liderilor partidelor în discuţii telefonice de „tatonare”, au declarat surse politice pentru Antena 3 CNN. Nicușor Dan a fost întrebat luni dimineață dacă îl va propune pe Luca Niculescu, dar nu a răspuns.
Desemnarea unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru și consultările de la Palatul Cotroceni au fost amânate din nou, deoarece nu s-au reușit obținerea celor 233 de voturi necesare pentru validarea unui nou Guvern în Parlament, au declarat surse politice pentru A3.
După discuții telefonice cu liderii partidelor, Președintele a decis să mai aștepte până în această săptămână, sperând ca liderii celor patru formațiuni să accepte propunerea făcută. Conform surselor, această variantă, încă neoficială, privește o persoană care nu a fost încă propusă formal pentru funcția de premier și a fost solicitată să rămână secretă.
PSD a insistat recent pe ideea unui guvern construit în jurul său, susținut teoretic de UDMR. Cu toate acestea, PNL și USR au reafirmat că nu vor susține un astfel de guvern, ceea ce ar obliga o eventuală coaliție PSD-UDMR să caute sprijin și din partea formațiunilor SOS, POT și AUR.
George Simion, liderul AUR, a declarat miercuri că partidul său va vota Guvernul doar dacă face parte din el, complicând astfel formarea unei majorități parlamentare stabile.
Surse politice au semnalat existența unor rețineri în privința desemnării lui Sorin Grindeanu ca premier. Motivele invocate țin de riscul respingerii variantei sale în Parlament, în contextul lipsei unei majorități consistente, ceea ce ar putea afecta poziția sa în partid.
Luca Niculescu a mai fost propus la Ministerul Afacerilor Externe, pentru Guvernul Adrian Veștea. Luca Niculescu a fost numit Secretar de Stat în cadrul Ministerul Afacerilor Externe și Coordonator Național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în septembrie 2022.
Între 2016 – 2022, Luca Niculescu a fost Ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Franța, Principatul Monaco și Principatul Andorra. Din această funcție, a reprezentat de asemenea România în relație cu organizațiile internaționale cu sediul la Paris, în special OCDE și Organizația Internațională a Francofoniei. Acesta a mai fost și Președinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni din Franța (GAFF) între 2019-2022.
Între 1992 și 2016, Luca Niculescu a fost jurnalist. Redactor-șef al postului de radio RFI România, precum și realizator de emisiuni la mai multe televiziuni: Money Channel, TVR 1, Digi24. Specializat mai ales în relații internațională, a avut timp de cinci ani, o rubrică săptămânală în Dilema Veche. A fost, în același timp, corespondent permanent în România pentru mass-media din Franța (France Info, France Culture, France Inter, TV5 și cotidianul Libération).
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București (1995), este titular al unui master în Jurnalism European, la Centrul Universitar pentru Jurnalism, Strasbourg (1996).