Theo Rose, victima propriului succes asemenea multor vedete care se consumă intens și care, la un moment dat, în existența lor artistică ajung să clacheze. Unii dintre ei pentru totdeauna, alții temporar, intră într-o perioadă de pauză cât să-și reîncarce bateriile și să o ia de la capăt.
Theo Rose este un artist extrem de iubit în România, un artist care reușește să atingă deopotrivă publicul conservator, dar și pe cel care preferă să asculte muzică modernă. Toate au un preț însă, iar în cazul artistei efectele au fost extraordinar de puternice și au venit la pachet cu o anxietate cumplită și o furtună de atacuri de panică de care credea că nu va reuși să scape foarte usor.
„La mine anxietatea, respectiv atacurile de panică care nu au întârziat să apară, au început să se manifeste în momentul în care am simțit că se pune foarte mare presiune pe mine. Eu puneam presiunea asta pe mine într-un context cu niște oameni, cu cântatul. Era o situație pe care eu o vedeam ca pe o mare oportunitate, așa mi-a fost și prezentată și eu atunci puneam foarte mare presiune pe mine ca oamenii de lângă mine să fie mulțumiți.
Așa a început toată criza asta de anxietate la mine. Presiune a fost și din partea oamenilor, fără ca ei să intenționeze, sunt convinsă, dar eu așa am simțit, așa vă spun. Astfel s-a creat acest buton care e foarte ușor de apăsat. Se activează de fiecare dată când eu încep să mă stresez pentru ceva. O simt așa cum ia de la stomac și nu e bine. Dar de data asta pot să controlez, pentru că eu știu din ce cauză e, știu cum se manifestă și nu mă mai sperie. Frica asta nu se manifestă doar la nivel de gând, începe inima să îți bată accelerat, începi să respiri necontrolat, te strici la stomac, se întâmplă niște lucruri atunci când te apucă criza de anxietate. Atunci e foarte important să înveți să respiri”, a povestit Theo Rose pe Instagram, moment în care a vorbit prima dată despre această situație cumplită cu care s-a confruntat.
Din fericire perioada nefastă a trecut, iar acum Theo Rose se pregătește de noi proiecte, altfel decât ne-a obișnuit până acum.
„Vin proiecte noi, pentru care am fost dispusă să fac niște schimbări. Ați apucat să observați cât am tuns din lungimea părului? A meritat! Revin curând cu detalii.”, a conchis vedeta.