SHOWBIZ

Tony Mott, concurentul surpriză de la America Express. Nu i s-a mai pronunțat numele până astăzi

Tony Mott concurentul surpriză de la America Express. Nu i s-a mai pronunțat numele până astăzi
SURSĂ FOTO: ANTENA 1

America Express începe, iar telespectatorii Antena 1 au ocazia să cunoască abia astăzi un personaj despre care s-a povestit extrem de puțin.

Cine este curios să-l descopere va face cunoștință cu o persoană extrem de interesantă și cu multe lucruri frumoase de spus în lumea… literară.

Tony Mott este, de fapt, scriitoarea Antoneta Galeș

Sezonul 6 al emisiunii America Express o aduce în fața publicului comercial pe scriitoarea Antoneta Galeș, binecunoscută celor care iubesc literatura sub numele Tony Mott. Scriitoarea a debutat în 2008 cu ”Roșu”, un roman care spune povestea despre întoarcerea în România post-comunistă a eroinei care emigrase ilegal. A urmat volumul de poezii ”Hohote&Clocote”, romanul ”Doi”, Seria Julieta, Seria Gigi Alexa.

În 2022, Antoneta Galeș a primit premiul myster & thriller pentru romanul „Ultima vară otrăvită”, acordat de către Asociația Culturală Libris Cultural, în cadrul LibFEST. Tot în același an, scriitoarea Tony Mott obține premiul CARTEA ANULUI la Brașov, acordat de către Asociația Consorțiul Cultural Corona pentru romanul „Când vine primăvara”.

Tony Mott, concurentul surpriză de la America Express. Nu i s-a mai pronunțat numele până astăzi
SURSĂ FOTO: ANTENA 1

Antoneta Galeș sau Tony Mott face echipă cu fiica ei, Ada Galeș, actriță care are o carieră frumoasă în domeniul artistic și lucrează înclusiv cu teatre independente. Născută pe 9 martie 1991, Ada a studiat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale, Facultatea de Teatru din București. Și-a finalizat studiile în 2014. Ulterior a urmat un Master în Arta Actorului, pe care l-a absolvit în 2016.

De-a lungul carierei sale, Ada Galeș a jucat în numeroase spectacole, piese de teatru și filme. Actrița a impresionat încă de la debut, când a primit premiul UNITER.

Câteva dintre producțiile în care a impresionat sunt: ”Complet necunoscuți”, ”Un om la locul lui”, ”Dragoste pe muchie de cuțit”, ”Odată pentru totdeauna”.

America Express – Drumul Soarelui revine la TV

Cel mai dur reality show din România începe sâmbătă, 21 octombrie, de la 20:00, la Antena 1. În săptămâna lansării, telespectatorii se vor bucura de un maraton de 5 zile, show-ul va fi difuzat sâmbătă de la 20.00 și duminică de la ora 21.00, iar de luni până miercuri de la ora 20.30.

În cea de-a doua săptămână, America Express revine la tronsonul consacrat: duminică de la ora 21.00 și luni, marți și miercuri de la ora 20.30.

Drumul Sorelui se va desfășura, pentru prima oară, pe două emisfere. Concurenții pornesc din Columbia, trec prin Mijlocul Pământului în Ecuador, destinația finală fiind Buenos Aires, Argentina. Pleacă din Medellin, Columbia, fosta reședință a lui Pablo Escobar și trebuie să ajungă în țara lui Messi. Parcursul lor include tot ce are mai interesant de oferit această zonă a Americii de Sud.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele