De multe ori, când vedem că cel mic este nervos nu știm cum să reacționăm în mod corect. De aceea există mai multe sfaturi pe care să le pui și în aplicare.
Se întâmplă ca în acele momente să ne pierdem cu firea și să îl certăm. Iată că nu e cea mai bună soluție.
Stai deoparte
Orice vei face sau orice vei spune, se va enerva mai tare. Vei pune paie pe foc și nu e lucrul pe care să ți-l dorești. Cel mai bine e să stai deoparte, mai ales dacă știi că nu se întâmplă nimic rău. Copilul se va liniști și va veni singur la tine ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Într-adevăr, vor exista situații și momente în care ne-am dori să mergem să-i luăm în brațe și să-i ajutăm. Din contră, nu vom face bine deloc, ba din contră.
Nu trage concluzii pripite
Cei mici trebuie învățați să-și exprime sentimentele, însă sub o altă manieră, pozitivă, bineînțeles. Explicați-le de ce țipatul, furia, nervii pot avea efecte negative asupra lor. Nicio problemă nu se poate rezolva așa, decât cu mult calm și toleranță. De multe ori, ce vede aia face. Așa că…mare grijă!
Nu face amenințări la nervi
Nicidecum nu trebuie să-l ameninți atunci când este nervos și, normal, te enervezi și tu. Așteaptă să se liniștească, apoi vorbiți ca de la părinte la copil, dând și exemple pozitive și negative. Cheia succesului este răbdarea.
Discutați despre sentimente
Am crede că putem vorbi despre acest lucru cu cei mai mari, dar iată că nu e chiar așa. Poți începe și de la o vârstă fragedă. Află care sunt realele motive care au dus la o asemenea explozie, care sunt consecințele și, obligat, rezolvările tuturor problemelor.