LIFESTYLE

Top 5 preparate pe care să le încerci în India

Top 5 preparate pe care să le încerci în India
www.lovelaughmirch.com

Există o mulțime de preparate pe care să le încerci în India neapărat de îndată ce ajungi aici. Cultura asiatică pune destul de mult accent pe ce ingrediente folosesc, dar mai ales condimente. 

Nu există mâncare în care să nu se pună cel puțin trei tipuri de ingrediente care mai de care mai gustoase și mai colorate. Ce-i drept, se diferențiază mult comparativ cu alte popoare și din acest punct de vedere. Multe ar fi pe placul nostru, însă altele nu, ținând cont de gusturile noastre. Tocmai de aceea m-am gândit să pregătesc o listă cu cele mai bune și apreciate mâncăruri pe care să le încerci dacă ajungi pe aceste meleaguri.

Preparate pe care să le încerci în India

Samosa

Samosa este un aperitiv, care, în mod normal este vegetarian, dar se poate face și o umplutură cu carne pentru cei mai pofticioși. Este o foaie de aluat în care se pune carne sau ceva din legume, iar mai apoi se prăjește sau se coace. În general veți întâlni umplutură din ceapă, mazăre, cartofi și tăiței. Are formă triunghiulară. Nu are o anume dimensiune, fiecare face așa cum îi place sau cum îi este mai ușor. Nu este greșit nicicum, chiar dacă sunt mai mici sau mai mari. Se servește cu sos de mentă.

Lassi

Abătându-ne puțin de la regulă, nu avem cum să nu pomenim această băutură foarte adorată de indieni. Dacă vreți să știți cum este aceasta, atunci gândiți-vă la un milkshake. Are cam același aspect, dar nu și gustul. Poate fi și sărat, făcut din iaurt, sare, condimente și apă sau dulce din iaurt amestecat cu zahăr sau miere. La primul ne-am gândi imediat la ayranul turcesc, doar că se mai adaugă ceva condimente specifice acestei țări. Mai departe avem lassi cu fructe. Iaurtul este amestecat foarte bine cu diferite fructe, în special mango.

Ladoo

Alături de lassi merge de minune ladoo, un faimos și delicios desert care nu vă va dezamăgi. Sunt niște biluțe dulci, care seamănă cu niște turte dulci de-ale noastre. Se fac în vreme de sărbătoare sau la un eveniment mai ales. Ladoo se face din făină, griș, năut, lapte și zahăr. Se mai pot pune și alte ingrediente dacă se dorește, dar asta este rețeta originală. Apoi sunt prăjite în unt.

Pani Puri

Este o pâinică crescută, goală în interior. Se prăjește până devine foarte crocantă, iar ulterior este umplută cu cartofi, ceapă, năut, chili etc. Mare atenție! Pâinicile sunt foarte mici, precum niște biluțe, nu foarte mari, așa cum ne-am imagina.

Sali Boti

Se face din bucăți de carne de miel care sunt fierte în roșii, ceapă, oțet și jaggery. Să nu uităm de ghimbir, dar și alte condimente care dau gustul final. Merge de minunate alături de cartofi prăjiți.

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele