NEWS

Tragedie la Spitalul Universitar din București! Un medic rezident în vârstă de 28 de ani s-a aruncat de la etaj într-un act de suicid

Tragedie la Spitalul Universitar din București Un medic rezident în vârstă de 28 de ani s-a aruncat de la etaj într-un act de suicid
sursă foto: News.ro

Tragedie în Capitală după ce un medic rezident în vârstă de 28 de ani s-a sinucis, miercuri, 19 august, aruncându-se de la un etaj superior al Spitalul Universitar de Urgenţă. Unitatea medicală confirmă incidentul în timp ce poliţişti ai Capitalei fac investigații pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs.

Trupul neînsufleţit va fi dus la Institutul Naţional de Medicină Legală, iar cazul va fi preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Serviciul Omoruri. Ulterior, fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rogobete a transmis condoleanţe familiei tânărului, considerând „esenţială” păstrarea demnităţii „pe care o asemenea tragedie o impune”.

„Spitalul Universitar de Urgență București confirmă că, în cursul zilei 19 august 2026, un medic rezident care desfășura un stagiu de pregătire în cadrul unității noastre a decedat în urma unui act suicidar”, a anunțat Spitalul Universitar de Urgență București, într-un comunicat.

„Conducerea spitalului transmite condoleanțe familiei și colegilor și își exprimă regretul pentru această pierdere. Circumstanțele și cauzele producerii acestui tragic eveniment sunt în atenția autorităților competente. Din respect pentru familia îndoliată, spitalul nu va face alte comentarii”, a mai anunțat unitatea medicală.

Poliția Capitalei investighează tragedia

Poliţia Capitalei informează, miercuri, că la data de 19 august 2026, în jurul orei 12.00, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 17 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi precipitat de la un etaj superior al unui spital, din Sectorul 5.

„La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţişti din cadrul subunităţii care au delimitat şi au asigurat zona. De asemenea, şi un echipaj de prim ajutor aflat în proximitate a intervenit pentru salvarea bărbatului. În pofida eforturilor depuse de medici, aceştia au declarat decesul bărbatului, în vârstă de 28 de ani. În urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că persoana în cauză s-ar fi precipitat de la un etaj superior”, precizează Poliţia Capitalei.

Potrivit sursei citate, în acest moment se fac verificări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs acest incident, iar cazul va fi preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri.

Poliţiştii menţionează că în acest moment activităţile sunt în dinamică, iar trupul neînsufleţit urmează să fie transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

 Alexandru Rogobete trnsmite condoleanțe

La rândul său, fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rogobete a transmis condoleanţe familiei tânărului, considerând „esenţială” păstrarea demnităţii „pe care o asemenea tragedie o impune”.

„Am aflat cu profundă tristeţe despre decesul medicului rezident care îşi desfăşura stagiul de pregătire la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Transmit sincere condoleanţe familiei îndoliate, celor apropiaţi, colegilor şi întregii comunităţi medicale care trece astăzi printr-un moment atât de greu. În astfel de clipe, cuvintele sunt puţine şi nu pot alina durerea celor care au pierdut un om drag. Din respect pentru familie şi pentru memoria celui plecat dintre noi, cred că este esenţial să păstrăm demnitatea pe care o asemenea tragedie o impune. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, este mesajul transmis de Alexandru Rogobete.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele