Transplantul de inimă nu salvează turismul mort. Mai bine încercăm o resuscitare
Transplantul de inimă nu salvează turismul mort. Dacă omori ceva ce funcționează, nu înseamnă că salvezi ceva ce nu funcționează. Nu poți lua o inimă de la un organism viu, funcțional și să o implantezi muribundului care are restul organelor varză sperând că gata, se ridică și o ia la fugă. Nu merge nici în medicină, cu atât mai puțin în alte domenii.
Cel despre care facem vorbire astăzi este, cum reiese inclusiv din titlu, pacientul turism.
Transplantul de inimă nu salvează turismul mort. Scurtă analiză a sezonului vara 2025
Litoralul – și nu numai – a concluzionat, la final de august 2025, că a avut un sezon dramatic. Cazări goale, restaurante goale, plaje goale, cluburi pustii, vântul se joacă-n hârtii, vorba lui Andrieș dimineața devreme.
Să analizăm pe scurt de ce. Pentru că, în cazul oricârui dezastru, nu vorbim despre un factor, doi, ci despre un cumul de factori.
Marea îngrijorare
Unul, poate primul și cel mai evident, a fost campania mediatică a îngrijorării. Ca într-un cor al bocitoarelor, televiziuni, ziare, site-uri au început să cânte, cam de pe vremea Rusaliilor, poate chiar înainte, că vine Apocalipsa Financiară. Că explodează cheltuielile, că inflație, bani, deficit, panică, UE, război, sărăcie, că n-o să mai putem plăti gazul, lumina, mâncarea, că deficitul bugetar al României e al fiecăruia dintre noi, că strângem cureaua, că la iarnă mai punem o haină pe noi, că, pe scurt, suntem terminați și scapă cine poate.
Nu că parțial n-ar fi chestii adevărate. Dar când sădești microbul foamei și al frigului într-un popor cu tare profunde în comunismul nu chiar îndepărtat, comunismul în beznă și sărăcie, activezi automat anticorpul numit ‘economie’. Să facem economie. Stingem luminile, spălam mai rar cu mașina, oprim aerul condiționat noaptea, tăiem mese în oraș, tăiem, desigur, vacanțe.
Nu mulți, ci foarte mulți români, au restrâns la câteva zile sau au tăiat de tot de pe listă vacanța, în fața perspectivei unei ierni financiar devsatatoare.
Tarife și servicii românești
Este marele reproș pentru mass-turismul din România. Cu evident unele excepții, problema e sistemică. Calitatea construcțiilor, amenajărilor și mai ales a serviciilor din turism este slabă. Spațiile de cazare, multe moștenite din turismul comunism, nu au primit un update adecvat, ci de multe ori o spoială. Altele noi nu respectă standardele minime de spațiu și dotare, ca să nu mai vorbim de utilitate, funcționalitate, relaxare, însorire, umbrire, etc. Dotarile sunt minimale sau foarte ieftine, ceea ce duce automat la un aspect ponosit de nou.
Materiale proaste, lipsa de gust, neapelarea la consultanți sau designeri, toate duc la un rezultat cel puțin discutabil.
Acestor lipsuri li se adaugă calitatea serviciilor. Prea des, în spatele recepției sau deasupra farfuriei se ivește un chip obosit, plictisit, enervat că tu, turistul, pui prea multe întrebari sau ai prea mari pretenții, unde te crezi. Prea des se schimba personalul din HORECA, atât de repede încât nu are timp să se formeze, rezultatul fiind unul nefericit pentru turist, implicit pentru bussines.
Cât despre prețuri, turiștii au o caracterizare simplă; arsură. ARSURĂ se traduce prin calitate slabă, prețuri mari. De ce sunt prețurile mari e o întreagă discuție care nu poate fi epuizată în câteva fraze. Sunt vinovate în mod cert și încărcările pe care le au, la rândul lor, comercianții, taxele, impozitele, angajații, facturile, etc. E vinovata și lipsa de eficiență, dar și dorința de a câștiga bani mulți într-un sezon prea scurt.
E mai scump în România decât în alte părți? În plin sezon nu neapărat. În extrasezon cu siguranță, pentru că alte țări respectă această politică a reducerilor. Și câștigă. Mai puțin, dar câștigă.
Dar apare diferența despre care vorbeam anterior între spații și servicii. Iar oamenii gândesc pragmatic; de ce să plătesc 100 de euro pe o masă de calitate medie și niște moace acre, când pot să platesc aceiași bani, să fiu într-un loc frumos, să mănânc bine și să primesc zâmbete? Și niște fructe din partea casei…
Voucherele de vacanță, un tratament de întreținere a mediocrității
Un alt motiv pentru care turismul intern a fost în scădere anul acesta a fost situația incertă și mai apoi tăierea voucherelor de vacanță.
Iară ar fi o lungă discuție pe tema acestor bonusuri pentru angajați. Pentru mulți au fost un beneficiu, în sensul că, având asigurată o oarecare sumă de la stat, mai completând cu câte ceva, și-au permis să călătorească.
Au fost ele, voucherele, benefice pentru turismul românesc? Aparent da. În realitate nu prea.
Voucherele de vacanță pot fi folosite exclusiv pentru turismul intern. Așadar, oamenii aveau de ales între a călători în străinătate doar pe banii lor ori de a opta pentru o vacață internă suportată parțial de stat. De această dată, alegerea pragmatică a fost turismul intern. Voucherele au contribuit la creșterea turismului intern, dar practic nu și la calitatea lui. Pentru că turiștii veneau oricum, bussinesurile mergeau, așadar nu era nevoie de upgrade, de o mai mare competitivitate, de servicii mai bune, etc.
În țara lui ‘las-o,bă, că merge așa’, din punct de vedere al calității, turismul a stagnat, ba chiar s-a depreciat.
În 2025, în plin sezon estival, românii lipsiți de vouchere de vacanță, au taxat acest aspect. Și au ales să cheltuiască banii în străinătate. Bulgaria, bunaoară, a fost plină de turiști români, timp în care la noi pe litoral bătea vântul mai ales la figurat.
Airbnb și afacerile de familie. Vinovatul fără vină
În paralel cu zbaterile turismului de masă din România, au apărut, de ceva vreme, alte segmente ceva mai nișate, dar care în timp au început să se contureze ca alternative; micile afaceri de familie – pensiuni, restaurante, PGL și închirierile prin platforma airbnb.
Cum funcționează Airbnb? Airbnb este o platformă online globală care facilitează închirierea pe termen scurt între persoane private, conectând gazdele care oferă cazare cu călătorii care caută un loc de stat.
Pe platformă, gazdele pot să își listeze proprietățile – de la camere individuale la case întregi sau chiar locuințe unice precum castele sau case în copaci – iar călătorii pot să găsească și să rezerve aceste spații pentru călătoriile lor. Au la dispoziție fotografii, descrieri, rewiweuri de la alți călători.
Și în cazul afacerilor de familie, și în cel al locuințelor listate pe airbnb a intervenit preocuparea gazdei pentru a atrage clienții/ turiștii prin amenajări și servicii de calitate. Concurența fiind mai mare și mai directă, fiecare a investit pentru a deveni cât mai atractiv.
S-a tot rostogolit ideea că turiștii aleg acest gen de cazări pentru că e mai ieftin. În realitate nu e neapărat mai ieftin, e de multe ori comparabil cu prețul unui hotel mediu, însă în mod cert raportul calitate-preț e mai bun.
Așadar, turiștii au început să prefere o închiriere prin airbnb, un spațiu mai adecvat nevoilor lor, o amenajare mai fancy ori mai personalizată, un contact mai personal, direct cu gazda, o ofertă pentru ședere pe termen mai lung, flexibilitate și, nu în ultimul rând, zâmbete.
Ponderea turiștilor cazați via platforma airbnb nemulțumiți se dovedește sensibil mai mică decât a celor care au ales ‘unități de cazare’.
Așadar, iată ceva care funcționează. Și, mai nou, degete acuzatoare se îndreaptă către – răutăcios numit -‘turismul de garsonieră’. De-aia nu merge turismul cu toate motoarele turate. Sunt de vină gazdele airbnb care au pus niște zahăr în benzină.
Să moară capra vecinului, deci
Intrăm cu pași mari în criză. O simțim deja în supermarket, la noua factură la curent, în benzina de la pompă. În vacanța de iarnă tăiată de pe listă.
Și statul român, prin Guvernul instalat și pus pe treabă, a decis să o desăvârșească și să pună pe burtă turismul, inclusiv- sau mai ales – segmentul funcțional.
Pentru că suprataxarea fix asta face. Omoară tot ce înseamnă mică afacere, gazdă airbnb, proprietar de PGL.
Facturi la curent, facturi la gaze duble. Impozite pe clădiri mai mari. Taxe pe muncă mai mari. Dividende mai mici. Produse mai scumpe, mâncare, detergenți, produse de igienă, detergenți. Așternuturi și prosoape mai scumpe. Tragem linie și …închidem.
Gazde Airbnb obligate să aibă POS. Taxă de 10% din venitul anual total, după scăderea unei cote de 30% cheltuieli de funcţionare. Administratorii apartamentelor închiriate în regim hotelier au calculat că impozitul va creşte de cinci ori.
O mișcare prin care se speră nu neapărat încasări suplimentare, ci anihilarea, scoaterea de pe piață a acestei alternative. Pentru că devine nerentabil să ai bussinesc de familie sau să fii gazda airbnb.
Pentru că așa își imaginează unii că vor salva HORECA și muribundul turism românesc. Omorând ‘concurența’. Visând cum turiștii vor reveni în camera ponosită din vechiul hotel și vor plăti dublu pentru servicii și mai proaste.
Mna, puțin probabil. Spre deloc.
Resuscitarea e concurența. Soluția ‘mai puțin, dar de mai mulți’
Transplantul de inimă nu salvează turismul mort, ziceam la început. Să bubui mica afacere cu taxe mari, timp în care crești și restul prețurilor duce la colaps pe toată linia. Nu va fi nimeni salvat.
Inima aia care încă bate regulat, care înseamna implicare, grijă, atenție, servicii de calitate în raportul direct al gazdei cu turistul via airbnb sau pensiunea de familie, nu se transplantează o dată cu eventuala migrarea a turistului în camera cu mobilă vopsită cu pensula și cu mocheta dezlipită pe la colțuri, din marele hotel preluat prin cine știe ce combinație de un afacerist care n-a mai trecut de cinci ani pe-acolo, dar cere reduceri de cheltuieli.
Aceasta nu e o pledoarie pentru gazdele airbnb, nici pentru afacerile de familie, așa cum ar putea părea. E o pledoarie pentru funcționalitate.
Turiștii trebuie să aibă de unde alege, mediul trebuie să fie concurențial, calitatea să crească, operatorii în turism să investească. Iar statul ar trebui să se asigure că asta e posibil.
Să taxăm gazdele airbnb, dar cu sume sau procente care să nu-i omoare. Dimpotrivă. Să-i stimuleze. Să-i determine să plătească, să-i lase să funcționeze și să se dezvolte.
Să taxăm pensiunile, afacerile de familie, PGL-urile, într-atât încât să nu fie nevoite să crească prețurile alungând turiștii.
Numai un mediu concurențial va obliga HORECA să se dezvolte sănătos și reciproc avantajos. Turismul de masă și turismul de nișă pot coexista și se pot armoniza. O condiție ar fi ca planurile să fie făcute pe termen lung și respectând sintagma de industrie a ‘ospitalității’.
Se numește strategie.
