Fostul preşedinte al Americii, Donald Trump, a anunţat că are în plan lansarea unei platforme social media, denumită TRUTH Social. El a afirmat, potrivit BBC, că noua sa platformă „va înfrunta tirania giganţilor tehnologici”, despre care spune că reduc la tăcere vocile din opoziţie în SUA.
Firma sa, Trump Media & Technology Group (TMTG), vrea să lanseze şi un serviciu video-on-demand.
După revolta de la Capitoliu, din ianuarie, Trump a primit interdicţie din partea unor reţele sociale ca Facebook şi Twitter, motiv pentru care, în special în ultima vreme, atât el, cât și consilierii săi au dat semne că intenționează înfiinţarea unei platforme rivale acestora.
În luna mai a lansat From the Desk of Donald J Trump, un blog care a fost închis dupăcirca o lună, moment în care consilierul său, Jason Miller, a declarat că blogul era „doar auxiliar la eforturile mai mari la care lucrăm”.
O versiune incipientă a TRUTH Social va fi lansată luna viitoare şi va fi disponibilă la nivel naţional în primele trei luni ale anului 2022, potrivit TMTG.
„Trăim într-o lume în care talibanii au o prezenţă uriaşă pe Twitter, şi, cu toate astea, preşedintele american preferat de voi a fost redus la tăcere. Toată lumea mă întreabă de ce nu ţine cineva piept giganţilor tehnologici. Ei bine, vom face asta curând”, a scris Trump.
TMTG a mai precizat că serviciul video-on-demand va cuprinde, între altele, ştiri şi podcasturi.
De asemenea, compania lui Trump a precizat că are în plan să fuzioneze cu o societate de achiziţii cu scop special (Spac) listată la Nasdaq. O astfel de societate e înfiinţată cu scopul de a cumpăra o firmă privată cu care să fuzioneze, apoi să fie public pe piaţa bursieră.
Anunţul lui Trump vine la câteva luni după ce fostul ajutor Miller a lansat o companie social media numită GETTR.
Noul site este, pe moment, doar o pagină de înregistrare.