#secretstory

Uimitoarea istorie a raliului de la Monte Carlo. În 1936, cursa a fost câștigată de un român, care și-a falsificat buletinul ca să-și ia permisul la 16 ani

Uimitoarea istorie a raliului de la Monte Carlo. În 1936 cursa a fost câștigată de un român care și-a falsificat buletinul ca să-și ia permisul la 16 ani

Uimitoarea istorie a raliului de la Monte Carlo se întinde, de-acum, pe mai bine de un secol. Scopul înființării acestei curse a fost promovarea turistică a regiunii.

În 1909, Printul Albert I decidea organizarea unui eveniment auto, pentru a promova Monaco ca destinaţie turistică. Automobile Club de Monaco s-a ocupat de organizarea acestui eveniment, urmând ca în ianuarie 1911, 23 de echipaje din 11 puncte din Europa să plece la drum cu destinaţia finală Monaco.

Uimitoarea istorie a raliului de la Monte Carlo. Primul câștigător din 1911 a fost un francez

Raliul din 1911 a fost câştigat de unul dintre cei 9 concurenţi care au plecat din Paris, anume Henri Rougier, la volanul unui Turcat Mery 25 hp.

Victoria sa a depins atât de abilităţile de pilotaj, cât şi de eleganţa maşinii, confortul pentru pasageri şi condiţia în care maşina a ajuns în principat. Decizia nu a fost primită fără dramă, însă Rougier a fost declarat primul câştigător.

Raliul a început cu numai 2 ediţii, urmând ca din 1913 acesta să ia o pauză de un deceniu. O astfel de pauză a luat şi în ’57, când criza din Suez a împiedicat emiterea cupoanelor de carburant pentru raliuri, dar şi în ’74, dintr-un motiv ce a rămas necunoscut.

Românul care a câștigat raliul. A parcurs traseul pentru proba specială de 400 de ori la antrenamente

Născut pe 31 ianuarie 1909 în Bucureşti, Petre G. Cristea a fost atras imediat de lumea automobilismului. La 16 ani şi-a falsificat certificatul de naştere pentru a putea să dea testul pentru permisul auto, iar la scurt timp a început să fie interesat de mecanică.

În 1931, un tânăr de 22 de ani din Bucureşti, pleaca la volanul unui Dodge Victory Six cu destinaţia Monte Carlo. A obţinut poziţia a 11-a în cadrul acestei ediţii.

Participările ulterioare, din 1934 şi 1935 îi vor aduce poziţiile 18, respectiv 15, la volanul unui Ford V8 modificat.

După acestea, alături de Ionel Zamfirescu – copilotul său, va lucra la modificarea unui V8 de uzină, pus la dispoziţie de Ford. Maşina rezultată păstra doar masca radiatorului, capota, blocurile de lumini, aripile, parbizul şi bordul. Despre produsul final, Petre Cristea a susţinut că nu ar fi putut fi mai uşor.

Și-apoi, în 1936, Petre G. Cristea, la volanul Fordului modificat, alături de Ionel Zamfirescu şi mecanicul Gogu Constantinescu pleacă din Atena spre Monte Carlo. Cinci ani după debutul său la Monte Carlo, acesta parcurge traseul fără să acumuleze niciun punct de penalizare.

În proba finală, un fel de super specială a vremii, Cristea obţine timpul de 1 minut şi 5 secunde, securizându-şi victoria. După cum a precizat ulterior, s-a antrenat intens pentru acest test, parcurgându-l de aproape 400 de ori.

Al Doilea Război Mondial i-a blocat lui Cristea ascensiunea în lumea automobilismului. Până în 1939, participase la 80 de curse, 35 dintre acestea fiind internaţionale, şi de 56 de ori a reuşit să termine pe podium. În 1969 a înfiinţat revista „Autoturism” şi a scris o serie de cărţi de specialitate până la finalul vieţii.

Scandalul Mini

Ediţia din ’66 urma să fie marcată de un scandal, după ce primele 4 echipaje, 3 Mini Cooper şi un Ford Cortina, pe poziţia a 4-a, au fost descalificate pentru folosirea unor becuri neconforme în faruri.

Descalificarea l-a promovat în prima poziţie pe Pauli Toivonen (Citroen). În total, 10 vehicule au fost descalificate, echipele au ameninţat cu boicotul, iar revista Motor Sport a titrat evenimentul ca „Fiasco-ul de la Monte Carlo”.

Monte Carlo în WRC

Începând din ’73, Monte Carlo a fost evenimentul inaugural al WRC. Prima serie de victorii îi aparţine lui Walter Roehrl, câştigător din ’82-’84.

Şase ani mai târziu şi o grupă nebunească mai puţin, Principatul devenea terenul de desfășurare al duelului Didier Auriol – Carlos Sainz.

În ’90 Auriol obţine victoria, urmat de Sainz pe poziţia secundă. În ’91, Sainz obţine prima poziţie, în ’92, Auriol câştigă şi Sainz cade pe 2, iar ediţia ’93 este câştigată de Auriol.

În ’94 poziţia Franţei în disputa victoriei este ocupată de Delecour. Acesta câştigă raliul, în timp ce Sainz cade pe poziţia secundă. În ’95, motivarea lui Sainz este evidentă. Acesta câştigă raliul cu o diferenţă de 2:25 de Delecour.

Ediţiile ’96 şi ’97 îi vor găsi pe Delecour şi Sainz pe treptele inferioare ale podiumului, pentru ca în ’98 spaniolul să câştige pentru a 3-a şi ultima oară Raliul Monte Carlo. Atunci, podiumul a fost completat de una dintre legendele raliului modern, Colin McRae. McRae va avea aceeaşi performanţă şi în 1999.

Din ’99 până în 2002, Raliul Monte Carlo a fost locul de joacă al lui Tommi Makinen. În perioada aceasta, Sainz oscilează între poziţia secundă şi locul 3, Delecour are o ultimă apariţie în 2001, urmând ca din 2002 poziţia secundă să fie ocupată de Loeb.