Pe 9 martie, de la ora 19, Casa de licitații ”Historic” organizează licitația ”Avangardă și avangardiști”, în cadrul căreia vor fi licitate, printre altele, exponate extrem de rare și valoroase. În cadrul licitației, va fi vândută și ultima fotografie cu Brâncuși în România.
În total, sunt 182 de exponate, iar unul dintre cele mai valoroase exponate licitate este ultima fotografie a lui Constantin Brâncuși în România, al cărei preț de pornire este de 2.500 de euro.
Este vorba despre o fotografie de epocă cu Constantin Brâncuși la amplasarea Mesei Tăcerii, realizată de Marcu Micu în 1938.

Exponatul este cu atât mai valoros cu cât este cu Brâncuși în mișcare, în timp ce majoritatea fotografiilor cu marele sculptor sunt realizate în studio. Fotografia scoasă la licitație provine din arhiva familiei lui Marcu Micu.
„Fotografiile cu Brâncuși în România sunt foarte rare. Pe piața internațională, fotografiile cu Brâncuși se vând foarte scump, însă acele fotografii nu sunt făcute în România. Brâncuși a revenit în România de foarte puține ori. Fotografia lui Brâncuși la amplasarea Mesei Tăcerii la Târgu Jiu este făcută de bunul său prieten Marcu Micu. Este o fotografie de la ultima vizită în țară a lui Brâncuși, pratic ultima cu Brâncuși în România, a declarat Cezar Florea, directorul Casei de licitații Historic
În primăvara anului 1938, Brâncuși revine în țară pentru a supraveghea personal amplasarea Mesei Tăcerii, moment la care a fost realizată fotografia scoasă acum la licitație.
La acel moment, Masa Tăcerii, din două variante comandate de artist, a fost amplasată alături de cele 12 scaune sculptate sub formă cilindrică în jurul Mesei și alte 30 de scaune cu fața pătrată de-a lungul aleii care unește Masa cu Poarta Sărutului.
Ulterior, Brâncuși s-a întors la Paris, unde s-a îmbolnăvit. Când a fost inaugurat ansamblul, pe 27 octombrie 1938, Brâncuși era deja la Paris și nu s-a mai întors. Apoi a început războiul și Brâncuși nu a mai revenit vreodată în România”, a mai spus pentru ”Adevărul” Cezar Florea.
Un alt exponat rar ce va fi licitat (cu un preț pornind de la 1.500 euro) este un document aparte despre viața personală a lui Brâncuși. Este vorba despre „o carte poștală trimisă din Corsica în ianuarie 1922 de sculptor și Raymond Radiguet, pictoriței și ilustratoarei Irène Lagut (1893 – 1994), fostă elevă și iubită a lui Picasso.
Tovarășul de vacanță al lui Brâncuși este Raymond Radiguet (1903 – 1923), discipol și partener consacrat al lui Jean Cocteau – răsfățat al avangardiștilor parizieni, autorul capodoperei „poetico – perverse” „Le Diable au corps”, efebul fără prejudecăți care stârnise atatea pasiuni în boema pariziană.
Cei doi semnatari se adresează pe rând Irenei Lagut, încântați de frumusețile insulei și făcând aluzii la pregătirile de nuntă ale prietenei lor, care urma sa devină doamna Firmin Marc Cadet.
„Cartea poștală a fost trimisă pictoriței împreună cu bunul său prieten, scriitorul Raymond Radiguet. Aici este o întreagă controversă. Acest scriitor foarte tânăr și bun prieten al lui Brâncuși era homosexual. Din conținutul cărții poștale, din alte documente și din faptul că cei doi au făcut un concediu împreună în Corsica se pare că și Brâncuși ar fi avut unele înclinații homosexuale”, adaugă Cezar Florea.
La licitație a fost scoasă și o fotografie în care Constantin Brâncuși a fost imortalizat în 1939. Fotografia de presă îl surprinde pe sculptorul Constantin Brâncuși în compania echipei culturale a Ambasadei Române de la Paris. Alături de Constantin Brâncuși în fotografie apar ministrul Ion Dragu și consulul general Emil Pavelescu, alături de un grup de apropiați. Fotografia a fost realizată în reședința de la Paris a lui Ion Dragu în anul 1939.