Ultimul Crăciun regal din perioada regimului comunist. Pe chipul regelui Mihai „se citea îngrijorarea”
Crăciunul Regal și-a găsit începuturile pe teritoriile românești în anul 1866, acum 152 de ani. Mai exact, în luna decembrie 1866, când tânărul Principe Suveran Carol găzduia, în modestul său Palat Domnesc de pe Calea Victoriei (viitorul Palat Regal), primul Crăciun în România. În 1947 s-a desfășurat ultimul Crăciun regal din perioada regimului comunist.
La 24 decembrie 1947, Palatul Regal din centrul Capitalei urma să găzduiască ultima ceremonie de pom de Crăciun regal, dedicată angajaților Caselor Militară și Civilă ale Regelui, pentru o perioadă de cincizeci și patru de ani.
Ultimul Crăciun regal din perioada regimului comunist. Daruri pentru toți angajații
Atunci, Regele Mihai, care abia împlinise 26 de ani, stătea alături de Regina Elena, în Sala Tronului, aproape de înaltul brad adus din Carpați, mândru împodobit de valeții și majordomii Casei.
În jurul lor erau, pe o parte, mese pline cu daruri purtând numele fiecărui angajat, iar pe de altă parte, câteva sute de persoane, reprezentând salariații Casei și familiile lor: soții, soți, copii și nepoți.
De la Mareșalul Curții, cel mai înalt demnitar regal, până la cameriste, șoferi, grădinari, mecanici și valeți, toată lumea ședea în familie, bucurându-se de taina Crăciunului, de afecțiunea, comuniunea și înțelegerea dintre oameni pe care sărbătoarea le aducea.
Mândri că Serveau Coroana
„Îmbrăcați cu tot ce aveau acasă mai frumos, oamenii se simțeau mândri că servesc Coroana. Ei păstrau cu sfințenie cartea ilustrată semnată de Suveran, iar sărbătoarea lor de acasă, cu familia, prietenii și vecinii era oarecum definită de cele câteva clipe petrecute, mai devreme în zi, la Palat.
Despre acele clipe, despre darul regal primit de fiecare, se vorbea toată vacanța de iarnă. De altfel, Regina Elena avea grijă, precum toate predecesoarele ei, să cumpere fiecăruia ceea ce își dorea, sau avea mai mult nevoie.
Încă din timpul anului, se alcătuiau cu grijă liste, iar uneori oamenii erau discret întrebați, prin intermediul unor mijlocitori, despre ce au mai mult nevoie acasă, ce și-ar dori, ce le lipsește din sufragerie sau din bucătărie, din dulapul de haine sau din bibliotecă.”
Afecțiune și încredere
Regele Mihai a domnit în anii 1940 peste o țară lovită, care se uita înspre rege și înspre buna lui mamă ca înspre garanții continuității și libertății ei.
„Societatea românească se simțea încă ocrotită fiindcă tânărul rege era acolo, de veghe. Românii împărtășeau îngrijorarea de pe chipul prea tânărului lor monarh și îl înconjurau cu dragostea cu care înconjori pe cineva din propria ta familie, ogradă și cămin.
Crăciunurile regale, organizate cu grijă și grație de Regina Elena, erau intime, calde, iubitoare, iar sutele de angajați care luau parte la ele se simțeau, în Sala Tronului, ca într-o catedrală. Oamenii se raportau la Suveran cu afecțiune și încredere, afară de respect sau admirație.”
Pe 3 ianuarie 1948, după lovitura de stat comunistă de la 30 decembrie 1947 care a determinat abdicarea forțată a Regelui Mihai, acesta a fost silit de noile autorități să părăsească România.
