Un prim-ministru român a folosit de-a lungul vieții mai multe nume. Care i-a adus celebritatea vă va suna, cu siguranță, foarte familiar: Take Ionescu!
Take Ionescu, născut pe 13 octombrie 1858 la Ploiești a fost un om politic, avocat și ziarist român, care a deținut funcția de cel de-al 29-lea prim-ministru al României în perioada 1921-1922.
Take Ionescu s-a născut într-o familie de negustori din Ploiești. Tatăl său era comerciant de cereale, iar mama sa provenea dintr-o familie de aromâni, stabilită în Imperiul Habsburgic.
Bunicul lui Take Ionescu devenise ofițer în armata imperială.
Tânărul Take Ionescu a obținut o bursă la Liceul Sfântul Sava din București, apoi a studiat Dreptul la Paris. A obținut doctoratul în anul 1881, apoi a revenit în țară, unde s-a înscris în Baroul Ilfov.
De-a lungul vieții a folosit mai multe nume, mai ales în cariera sa jurnalistică (Dumitru G. Ioan, Dimitrie G. Ioan, Dimitrie G. Ionescu, Demetru G. Ionescu, etc.), pentru ca odată cu intrarea în viața politică să se oprească la numele pe care avea să-l folosească până la moarte, Take Ionescu.
Take Ionescu a ales Partidul Național Liberal, care era formațiunea politică ce apăra interesele burgheziei. Ion Brătianu l-a promovat pe un loc eligibil la alegerile parlamentare, iar din 1884, Take Ionescu a devenit deputat.
Însă, după doar opt luni, el s-a alăturat unei dizidențe care a părăsit Partidul Național Liberal în 1885. Ulterior, Take Ionescu a devenit artizanul Opoziției Unite, care reunea politicieni de toate nuanțele și care a dus la căderea guvernului liberal.
În 1888, el a obținut un nou mandat de parlamentar, însă la alegerile din 1891, dizidența liberală nu a mai reușit să intre în Parlament.
În aceste condiții, la sfatul prietenului său, Alexandru Lahovary, Take Ionescu a intrat în Partidul Conservator. A devenit ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor și a sprijinit, inclusiv financiar, mișcarea memorandistă a românilor ardeleni. În 1895, el a rămas în afara Parlamentului, însă a revenit în Legislativ după alegerile parțiale din 1897.
Take Ionescu a redevenit ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor, apoi a fost mutat la portofoliul Finanțelor, în 1899, însă, în acel an, partidul său a pierdut guvernarea. A intrat în competiția pentru șefia Partidului Conservator, dar a eșuat.
Drept urmare, în 1908, el a fondat propria sa formațiune politică, Partidul Conservator Democrat, care dorea să fie o cale de mijloc între conservatori și liberali.
Take Ionescu a participat la diverse guverne de coaliție, iar în 1913, în calitate de ministru de Externe, a condus Conferința de Pace de la București, care a pus capăt războaielor balcanice și care a adus Cadrilaterul României.
Din 1914, a devenit partizanul intrării României în război de partea Antantei. În 1917, a devenit viceprim-ministru în Guvernul de coaliție cu PNL, refugiat la Iași. În 1918, a plecat la Paris, pentru a milita pentru reintrarea României în război, după armistițiul cu Puterile Centrale. Take Ionescu a militat pentru Marea Unire.
În perioada 1921 – 1922 s-a întors în țară pentru a fi prim-ministru.
A murit intoxicat cu o stridie în Italia, în 1922. În același an, partidul său a fuzionat cu Partidul Național Român condus de Iuliu Maniu.