SHOWBIZ

Vedete din Romania care au primit diagnosticul crunt de cancer

Vedete din Romania care au primit diagnosticul crunt de cancer

Cancer… un diagnostic cumplit care nu alege, un diagnostic care după ce este pus transformă la 360 de grade viața celui asupra căruia s-a abătut. Există și în rândul vedetelor de la noi exemple de astfel de pacienți care din fericire au trecut peste acest hop al vieții lor și au mers mai departe.

Ce doresc ele toate să transmită tuturor celor care le citesc poveștile este că sănătatea trebuie pusă pe primul loc, iar controalele zilnice nu sunt o opțiune, sunt obligatoriu de făcut.

Eugenia Șerban a fost diagnosticată cu cancer de 2 ori

”M-am dus la un simplu control, pe care sfătuiesc orice femeie să-l facă în fiecare an. La început nu se știa, s-a spus că ceva nu este în regulă, am început investigațiile și s-a demonstrat că am cancer. Am făcut și testul Papanicolau, dar eu aveam cancer un ginecologic. S-au făcut niște investigații și s-a demonstrat că este cancer. Profesorul Puia, doctorul meu, a ales să facă de urgență o mamografie și la sân, și aveam 2 tumori și la unul din sâni. Și m-am confruntat cu două cancere în aceeași perioadă, la fel de agresive.

Am avut o operație de 12 ore și jumătate. Am ales România în detrimentul Turciei și Vienei. Am dat de niște prieteni doctori la fel de nebuni ca și mine și au acceptat insistența mea de a accepta toate operațiile o dată.

Și am avut o operație de 12 ore și jumătate cu un colectiv minunat de medici de la Spitalul Colentina, cărora le mulțumesc și datorită cărora eu sunt în viață în ziua de azi”, a declarat Eugenia Șerban în urmă cu ceva timp.

23 de ani avea Monica Tatoiu când a primit cumplitul diagnostic

„Am avut un cancer de endometru și nu m-am operat. Este sub control. Am o proteză de șold, sunt Robocop. Am o proteză totală că am avut parondontoză și mi-au căzut toți dinții din cauza fumatului”, povestea, acum ceva timp afacerista, folosindu-se de stilul ei absolut cuceritor. Bătăioasă din fire, fosta profă de mate s-a luptat cot la cot cu nemiloasa boală și, într-un final, a învins-o.

Sanda Nicola a fost diagnosticată cu cancer în 2005

„Am o relaţie specială şi tumultoasă cu norocul. N-a venit niciodată când am bătut eu din picior cu nerăbdare. Nu s-a arătat niciodată când am jucat la loto şi a refuzat categoric să-mi ofere ceva nemuncit. Însă m-a aşteptat întotdeauna cu braţele deschise la capătul unei curse nebune cu propriile limite şi m-a răsplătit de fiecare dată când mi-am dovedit perseverenţă. De unde am tras concluzia că norocul vine la mine doar atunci când îl merit.”, povestește Sanda Nicola. Fosta vedetă TV a aflat în 2005 că suferă de cancer de col uterin. 2 ani de tratament intensiv şi de intervenţii chirurgicale realizate peste hotare, atât a durat lupta Sandei Nicola cu nemiloasa boală.

Dana Deac a învins de cinci ori cancerul

Jurnalista a dezvăluit acum cum a ajuns la a cincea recidivă.

„Pur şi simplu, am avut nişte neşanse şi nimeni nu m-a prevenit că, de la iradierea pentru sân pot face cancer tiroidian. Dacă mi-ar fi spus cineva de la început, aş fi făcut doar chimioterapie. Şi a trebuit să plec iar din România, pentru că în vară se închide secţia de la Spitalul Parhon şi nu se mai operează. La Istanbul, am stat izolată într-un buncăr, dar am avut condiţii excelente. Am avut la dispoziţie un laptop conectat la internet, mi-am pus muzică simfonică şi m-am odihnit.”, povesteșt Dana Deac, după ce a învins a cincea oară cancerul.

Rona Hartner, diagnosticată cu cancer de colon

„A fost o luptă mare cu cancerul. După ce am terminat tratamentul, în septembrie 2019, tratamentul meu post cancer a fost să iau viața în piept așa cum este ea. Am trăit un miracol în timpul tratamentului cu cancer. La un moment dat, nu mai aveam deloc globule albe și trebuia să fac transfuzie pentru a lupta cu chimioterapia. Atunci m-am rugat la Isus să mă „transfuzeze” el cu globulele lui albe prin Sfânta Euharistie (Sfânta Împărtășanie sau Cuminecarea). De a doua zi am avut globulele albe intacte. După chimioterapie am ieșit cu o imunitate mai bună decât cum intrasem. Am avut momente mari de oboseală la începutul lui 2020, dar am respectat ritmul corpului, am dormit, m-am odihnit. Acest cancer chiar se vindecă. Trebuie doar depistat din timp și tratat imediat. Eu m-am operat, am luat tratmentul și după șase luni mi-am revenit. Acum nu mai am nimic. Acum țin un regim hiperproteic și am înotat în apă de mare chiar din luna ianuarie. Asta fac pentru imunitate”, a declarat solista pentru Click.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele