Vești bune. Românii care vor să-și monteze panouri fotovoltaice vor primi și mai mult suport din partea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.
ANRE a transmis prin intermediul unui comunicat de presă că se pregătește lansarea unui act normativ prin intermediul căruia începe procesul de deblocare a produselor electrice regenerabile cu până la 400 de kW consum.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Ministerul Educației a modificat calculul mediei de admitere în învățământul dual și profesional chiar în timpul anului. Schimbarea nu a fost anunțată
„Având în vedere numărul mare de petiţii depuse la ANRE privind racordarea prosumatorilor la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, Comitetul de reglementare a aprobat, în şedinţa din data de 19.10.2022, un act normativ privind modificarea şi completarea unor ordine, ale cărui prevederi vin în sprijinul viitorilor utilizatori ai reţelelor electrice”,
transmite instituția.
Tot mai mulți români, împinși de facturile din ce în ce mai mari pe care le primesc la curent, decid să apeleze la alternative pentru producerea de energie electrică regenerabilă
Potrivit anunțului oficial făcut de reprezentanții ANRE, românii care optează pentru panouri fotovoltaice ar primi un termen de încă șase luni să depună cererea de autorizație de construcție. Decizia survine după mai multe plângeri depuse pentru prelungirea perioadei.
„Impactul asupra operatorilor economici din categoria producătorilor de energie electrică este unul pozitiv, în sensul că, prin prevederile actului normativ, se stabilesc măsuri care evită blocarea procesului de racordare, prin acordarea prelungirii cu șase luni a termenelor pentru prezentarea autorizaţiei de construire a capacităţilor de producere pentru care procesul de racordare este demarat şi utilizatorii deţin avize tehnice de racordare emise înainte de intrarea în vigoare a actelor normative care stabilesc termenele respective”, explică Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.