Ziua Limbii Române este sărbătorită în fiecare an la 31 august, în România, Republica Moldova și în comunitățile românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina, fiind instituită prin Legea 53/2013. Sărbătoarea a fost instituită mai întâi în Republica Moldova, în 1990, pentru a marca 31 august 1989, ziua în care, prin votul reprezentanților românofoni din Sovietul Suprem al RSS Moldova, s-a trecut de la grafia slavonă la grafia latină, un pas important spre independența țării din 1991.
Legea prevede ca Drapelul României să fie arborat pe 31 august, iar Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune pot include manifestările dedicate acestei zile în programele lor.
Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost inițiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române.
Potrivit prezentei legi, Ziua Limbii Române poate fi sărbătorită de către autoritățile publice din România și de către reprezentanțele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau de alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.
De asemenea, legea prevede ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României, iar Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune pot include în cadrul programelor lor manifestările dedicate acestei zile. Legea 53/2013 a fost completată prin legea 290/2013, prin introducerea unui alineat care stipulează că Ministerul Culturii elaborează normele metodologice de punere în aplicare a legii, cu consultarea comisiilor pentru cultură din cele două camere ale Parlamentului.
În urma solicitărilor celor circa 700.000 de participanți la Marea Adunare Națională de la Chișinău, care a avut loc la 27 august 1989, Sovietul Suprem al RSS Moldovenești a adoptat, la 31 august 1989, Legea prin care decreta limba moldovenească drept limbă de stat, se arată pe site-ul moldova.org.
Totodată, o altă lege stipula renunțarea la grafia chirilică și revenirea la alfabetul latin, ambele acte legislative menționând explicit faptul că limba moldovenească este identică cu limba română. Anul următor, la 23 iunie 1990, Parlamentul Moldovei a instituit ziua de 31 august ca sărbătoarea națională ”Limba noastră cea română”, iar în 1994, denumirea sărbătorii a fost schimbată în ”Limba noastră”. Cu toate acestea, sărbătoarea continuă să rămână cunoscută ca Zi a Limbii Române, rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova fiind consfințit și în Declarația de independență adoptată la 27 august 1991.
În anul 2011, mai multe asociații și organizații românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina au stabilit ca ziua de 31 august – Ziua Limbii Române să fie sărbătoarea națională a acestor comunități românești, urmând ca, începând cu anul 2012, ea să fie sărbătorită în toate aceste comunități. De asemenea, au solicitat și celorlalte asociații și organizații românești din întreaga lume să proclame ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române și să fie marcată similar.
Limba română este privită ca ax central al culturii, credinței și identității poporului român, fiind descrisă drept vehiculul prin care se transmite gândirea, cunoașterea, sensibilitatea și istoria unui neam și întreaga creație spirituală a umanității.
Prin cuvinte, limba conservă patrimoniul cultural, iar bibliotecile lumii sunt posibile tocmai datorită codurilor lingvistice.
Este prezentată ca o parte organică a ființei naționale, născută din latina vorbită în Dacia, influențată de popoare vecine, dar păstrând în proporție de 60% elemente latine și fiind astfel una dintre cele mai conservatoare limbi romanice, după cum nota Mayer-Lübcke.
Natura și originea limbii române, cu accent pe perioada ei veche, în special secolul al XVI-lea, combate ideile greșite sau rău intenționate privind clasificarea și evoluția acesteia. Acad. Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române, argumentează că limba română este, fără îndoială, o limbă romanică (neolatină), idee susținută de toți lingviștii serioși, începând cu Evul Mediu până azi.
Se atrage atenția asupra unor interpretări greșite vehiculate în spațiul public, cum ar fi ideea că limba română nu ar avea o origine latină predominantă, sau că ar fi fost „fabricată” în secolul al XIX-lea de elitele române educate în Franța („bonjuriștii”).
Se clarifică faptul că vocabularul nu este un criteriu esențial în clasificarea unei limbi, exemplul englezei fiind edificator. Chiar dacă doar aproximativ 2.000 de cuvinte de bază din limba română provin direct din latină, situația este identică în toate limbile romanice.
În plus, limba română a fost îmbogățită de-a lungul timpului cu numeroase cuvinte latine și neolatine, ceea ce întărește caracterul ei romanic. Se discută și controversa relatinizării limbii române în secolele XVIII–XIX. Această relatinizare nu a fost o reinventare, ci o modernizare și sincronizare cu celelalte limbi europene, în special prin influența Școlii Ardelene și a curentului latinist.
Există peste o sută de surse din secolele XV–XVI care atestă caracterul romanic al limbii române, inclusiv observațiile unor autori străini, deși acestea sunt mai bine cunoscute în România decât în afara ei.
Evoluția limbii a fost însoțită de literatura populară orală – folclorul, doinele, baladele, proverbele – și de scrisul cult, începând cu Scrisoarea lui Neacșu (1521), cărțile religioase ale diaconului Coresi și cronicile moldovenești și muntene.
Este lesne de amintit personalitatea lui Dimitrie Cantemir, care a consolidat statutul limbii literare, dezvoltând vocabularul limbii.
Marii creatori care au slujit limba română, dezvăluindu-i puterea și misterul : Mihai Eminescu, considerat arhitectul suprem al limbii naționale, Lucian Blaga cu profunzimea versurilor sale, povestitorii Ion Creangă și Mihail Sadoveanu pentru limba „de miere”, Nichita Stănescu care a mărturisit că „limba română este patria mea”, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi și Fănuș Neagu, fiecare exprimând în moduri profunde și sensibile legătura cu limba maternă.
Limba română este un simbol național, un element al identității constituționale, recunoscut și în Republica Moldova. Curtea Constituțională a acestei țări a declarat în 2013 limba română drept limbă de stat, reafirmându-i importanța în consolidarea independenței și valorilor naționale. Declarația de Independență din 1991, redactată într-o română clară și expresivă, subliniază acest fapt.
Limba română este un dar spiritual inestimabil pentru că înregistrează întreaga memorie a unui popor. Țăranul tradițional este văzut ca păstrător autentic al limbii, iar limba, în esența sa, este o formă de spirit, nu doar un instrument de comunicare.