WORLD

Anchetatorii au primele date oficiale de la crima accidentală comisă de Alec Baldwin

Anchetatorii au primele date oficiale de la crima accidentală comisă de Alec Baldwin
Anchetatorii au primele date oficiale de la crima accidentală comisă de Alec Baldwin

Şeriful din Santa Fe, Adan Mendoza, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că „este prea devreme să se stabilească acuzaţii” cu privire la accidentul care a avut loc săptămâna trecută pe platoul de filmare de la „Rust”.

Ancheta este în plină desfășurare, iar actorul Alec Baldwin, armuriera Hannah Gutierrez şi asistentul de regie Dave Halls au cooperat la investigaţii, potrivit şerifului. Acesta a mai precizat că, în momentul tragediei, erau aproximativ 100 de oameni pe platoul de filmare.

Pe platou existau și gloanțe oarbe și gloanțe adevărate

Până în acest moment, nimeni nu a fost pus sub acuzare.

Potrivit Poliţiei, pe platou se aflau gloanţe albe, dar şi unele adevărate.

„Alec Baldwin este cel care a declanşat arma”, a amintit şeriful, precizând că interogatoriile continuă.

Directoarea de imagine Halyna Hutchins a fost împuşcată în piept, iar regizorul Joel Souza, care stătea lângă ea, în umăr. Hutchins a fost transportată la spital, unde, din păcate, a fost declarat decesul.

Petiție pentru interzicerea folosirii armelor de foc la filmări

La doar câteva zile după ce actorul Alex Baldwin a împuşcat-o, accidental,  e directoarea de imagine Halyna Hutchins, pe platoul de filmare al westernului „Rust”, din Statele Unite, iar aceasta a decedat, se intensifică apelurile la Hollywood pentru interzicerea folosirii armelor de foc la filmări, potrivit AFP.

O petiţie pe site-ul change.org, care cere interzicerea armelor de foc reale la filmări şi condiţii mai bune de lucru pentru echipe, a strâns peste 15.000 de semnături duminică.

„Nu există nicio scuză pentru ca un astfel de lucru să aibă loc în secolul 21”, se arată în textul petiţiei lansate de Bandar Albuliwi, scenarist şi regizor. „Este urgent să se răspundă la problema abuzurilor (dreptul la muncă) şi al încălcării alarmante a siguranţei care au loc pe platourile de filmări, inclusiv în condiţii de mare risc, precum folosirea de arme de foc adevărate. Intenţionez să supun la vot un proiect de lege care să interzică gloanţe reale pe platourile de filmări în California, cu scopul de a preveni acest tip de violenţă”, a explicat, într-un comunicat, Dave Cortese, ales democrat în Senat, din partea Californiei.

Producătorii serialului poliţist de succes „The Rookie”, ale cărui filmări au loc la Los Angeles, au decis a doua zi după ce a avut loc această dramă să interzică orice armă adevărată pe platou, o măsură imediată, potrivit site-ului The Hollywood Reporter.

Rolul armurierului, analizat de anchetatori

Ancheta cu privire la moartea Halynei Hutchins a continuat duminică, rolul armurierului de cinema Hannah Gutierrez Reed, 24 de ani, fiind analizat de anchetatori. Ea este cea care a pregătit arma cu care actorul a tras. Reed a aşezat arma pe o trăsură alături de alte două.

Regizorul asistent, Dave Halls, descrie că un profesionist experimentat i-a întins arma lui Baldwin în timpul repetiţiei unei scene din film, informându-l că este „rece”, adică neîncărcată cu glonţ adevărat în limbaj cinematografic. Halls nu ştia că arma era încărcată cu gloanţe adevărate”, precizează raportul unui agent al biroului şerifului din comitatul Santa Fe.