„În toate țările, indiferent de nivelul de venit, persoanele cu depresie sunt adesea diagnosticate greșit”, avertizează Organizația Mondială a Sănătății în ultimul său raport despre boală, publicat la finalul anului trecut. Pentru a contracara această problemă, britanicii lansează în curând aplicația care detectează depresia, numită Thymia.
Promisiunea aplicației este: depresia va fi detectată „în mai puțin de zece minute” și persoana va fi ajutată în tratarea acestei boli cu ajutorul a diverse jocuri video.
Pentru a descoperi prezența unui sindrom depresiv, Thymia se bazează pe inteligența artificială. Sunt propuse patru jocuri video, iar aplicația compilează și analizează fluxul de date care sunt recoltate în timp ce pacientul joacă.
În timpul jocului, inteligența artificială observă vocea, privirea, expresiile microfaciale, timpul de reacție, iar observațiile sunt comparate apoi cu modele prestabilite.
Rezultatul nu îi este comunicat direct pacientului, ci medicului sau psiholgului său.
„Scopul nu este de a înlocui persoana care îl îngrijește, propunerea noastră e complementară”, asigură Emilia Molimpakis, cercetătoarea în neuroștiințe care conduce proiectul, potrivit Libertatea.
Aceste jocuri, spun creatorii, pot fi folosite și între ședințele de terapie pentru supravegherea pacientului. Obiectivul principal este de a detecta și urmări evoluția unei depresii, dar poate fi de ajutor la atenuarea suferinței.
„Jocurile video sunt un bun mijloc de a trata anumite afecțiuni ca depresia, afecțiunile bipolare sau de comportament. Sunt angajante, atrăgătoare și își permit să evadezi, având în același timp impresia că ești ajutat”.
Utilizarea Thymia nu-l costă nimic pe pacient, , toate costurile fiind trecute în contul medicului, care va trebui să achite 9 euro pe lună/ pacient.
Emilia Molimpakis refuză să estimeze nivelul de precizie al Thymia până când nu va fi terminat studiul clinic. Un test preliminar realizat pe 2.000 de pacienți între 18 și 75 de ani de două universități londoneze arată „evoluții substanțiale” și o precizie „importantă”, asigură ea.
Softul urmează să fie comercializat din acestă lună în Marea Britanie