LIFESTYLE

Bilet pentru animalele de companie în transportul public. Orașele în care se pune în practică

Bilet pentru animalele de companie în transportul public. Orașele în care se pune în practică
Sursă foto: Antena3

Unele orașe din România au pus în implementare un bilet pentru animalele de companie în transportul public pentru cei care aleg să meargă cu autobuzul sau tramvaiul. Ideea a fost împrumutată din alte state europene.

Bilet pentru animalele de companie

Stăpânii de câini și pisici care merg cu mijloacele de transport în comun vor trebui să le plătească un bilet separat. Măsura este deja pusă în aplicare în mai multe orașe din țară.

De exemplu, în Reşiţa, sunt înregistraţi aproximativ două mii de câini de companie. Cei mici, sau pisicile, pot călători gratuit, în braţele stăpânilor. Însă pentru cei de talie mare, care ocupă mai mult loc, se cere acum bilet.

Pentru câinii de talie mare, ăștia trebuie să aibă lesă, botniţă şi trebuie să plătească bilet de trei lei, pentru durata călătoriei, a explicat Laurenţiu Stanciu, director Serviciul Transport Urban Reșița pentru Protv.

La noi, animalele de talie mare mai au nevoie de bilet special în București, Timişoara, Oradea, Cluj şi Iaşi.

Ideea a fost împrumutată din alte state europene după ce tot mai mulţi proprietari au început să urce în mijloacele de transport în comun cu animalele de companie inclusiv cu cele mari.

Călătoriile cu avionul și trenul

Căţeii sau pisicile pot călători şi cu avionul sau cu trenul. De pildă, Tarom primește câini și pisici în cabinele de pasageri, cu câteva condiții – trebuie să aibă cip, paşaport, să fie curate, sănătoase și liniștite și să nu cântărească mai mult de 8 kilograme, cu tot cu geanta de transport.

Serviciul costă de la 60 de euro în sus și trebuie rezervat, pentru că la bord nu pot urca mai mult de doi sau trei pasageri cu 4 lăbuţe.

Puteți lua și în tren, fără plată, pisici, câini de talie mică și păsări -în colivie-, dar numai la clasa a doua. Pentru animalele mai mari, tariful este de 50% din prețul unui bilet Regio, pentru adulţi, pe acelaşi parcurs. Excepţie fac rasele periculoase.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele