Ce seriale poți să urmărește vara aceasta este un subiect de discuție pe care îl ai și în grupul de prieteni, și cu jumătatea, dar și cu apropiații de la muncă.
Privitul unui serial este, fără discuție, un mod plăcut de a-ți petrecere tu ziua, dar și un motiv nou de socializare. Cât de palpitante sunt discuțiile acelea în care subiect principal sunt cele mai noi acțiuni din serialul preferat.
Am făcut o trecere în revistă a celor „existente” pe piață, și am considerat că următoarele titluri chiar merită.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: IMAGINI PAPARAZZI în EXCLUSIVITATE: Ce face David Popovici înainte să participe la Campionatele Europene de Înot pentru Juniori
The Umbrella Academy – Sezonul 3
După ce reușesc să împiedice apocalipsa din anul 1963, membrii Umbrella Academy revin acasă, în prezent, convinși că au reparat cronologia o dată pentru totdeauna. Dar, după un scurt moment de bucurie, își dau seama că lucrurile nu sunt exact așa cum le-au lăsat, ba chiar deloc. Apar cei de la Sparrow Academy. Inteligenți, stilați și cam la fel de calzi ca un ocean înghețat, membrii Sparrow Academy intră imediat în conflict cu cei din Umbrella Academy într-o confruntare violentă, care se dovedește a fi cea mai mică dintre grijile lor. Printre provocări, pierderi, propriile surprize și o entitate distructivă care seamănă haos în Univers și pentru care ar putea fi responsabili chiar ei, nu trebuie decât să convingă familia nouă și, poate, mai bună a tatei să îi ajute să repare ce a stricat sosirea lor. Vor reuși să revină la viețile lor preapocaliptice? Sau această lume nouă se va dovedi a fi mai mult decât o mică sincopă în cronologie? Premiera a avut loc pe 22 iunie.
Lord of the Rings: The Rings of Power
Sigur, vorbim despre adaptarea pentru micul ecran al celebrului Lord of the Rings. Producția este programată să apară în primele zile ale lunii septembrie 2022 și, potrivit surselor, bugetul pentru această producție a fost de 1 miliard de dolari. Evenimentele din serialul organizat în opt episoade, în primul sezon, au loc cu mii de ani înainte de cele prezentate în filmul The Fellowship of the Ring (deci nu îl vom vedea pe Frodo și nici pe Legolas, din păcate). Din distribuție fac parte Benjamin Walker, Peter Mullan, Cynthia Addai-Robinson, Lenny Henry, Maxim Baldry, Augustus Prew, Charles Edwards, Trystan Gravelle, Amelie Child Villiers.
Only Murders in the Building – Sezonul 2

Only Murders in the Building se întoarce cu sezonul 2 pe 28 iunie, pe Hulu și Disney+, cu o nouă crimă misterioasă pe care pasionații de crime adevărate să o deslușească. Totuși, de data aceasta, ei se trezesc că sunt principalii suspecți. Până acum, Cara Delevingne, Amy Schumer și Michael Rapaport sunt doar câteva dintre numele celebre confirmate că vor apărea în al doilea sezon.
Peaky Blinders – Sezonul 6

În sezonul 6 al producției „Peaky Blinders”, familia Shelby suferă o pierdere teribilă. După patru ani, odată cu sfârșitul Prohibiției, Tommy se apucă de comerțul cu opiu și se aliază cu cei mai mari dușmani ai săi. Cel de-al șaselea sezon al serialului Peaky Blinders va fi ultimul, deși Steven Knight, creatorul serialului, a declarat că show-ul va continua cel puțin cu al șaptelea sezon.
Becoming Elizabeth
Din aeeași categorie ca și producțiile The Crown, The Spanish Princess și The Great, Serialul cu opt episoade, disponibil din 12 iunie, tratează povestea de viață a unei fețe regale.
Producția spune povestea tinerei Elizabeth Tudor (Alicia von Rittberg) și analizează care este locul ei în vidul de putere lăsat în urmă după moartea regelui Henry al VIII-lea.The
Sandman

În primă fază se discutase ca adaptarea benzilor animate ale lui Neil Gaiman ar fi trebuit să fie un film de sine stătător, însă după multe negocieri și tergiversări, Netflix și producătorul Allan Heinberg au reușit să salveze proiectul și să îl transforme în serial. Este povestea lui Dream (Tom Sturridge), regele viselor, care a fost ținut captiv timp de 100 de ani și care acum este liber și speră să își redobândească locul pe care îl merită. Din distribuție mai fac parte Gwendoline Christie, Boyd Holbrook, Charles Dance, Asim Chaudhry, Jenna Coleman, Joely Richardson, Stephen Fry și Patton Oswalt. Premiera are loc pe 5 august pe Netflix.