Cum erau vremurile în care litoralul românesc se întindea de la Nistru pâna la Varna
Cum erau vremurile în care litoralul românesc se întindea de la Nistru pâna la Varna. România Mare avea, practic, un litoral de 412 km între Bugazu (la ieșirea în mare a limanului Nistrului, azi în Ucraina) și Ecrene sau Ecrina de azi, în Bulgaria, la nord de Varna, cuprinzând atunci coasta Bugeacului şi cea a Cadrilaterului (cu Capul Caliacra și „Coasta de Argint”, între acesta și Balcic), precum și Insula Şerpilor (cedată către URSS în 1948, azi ucraineană).
În perioada interbelică continuă procesul de modernizare a litoralului, îndeosebi a porturilor și a stațiunilor turistice. Este construită calea ferată Constanța-Mangalia.
Continuă stabilirea pe litoral a numeroși români din alte provincii, iar în anii ’20, în special în jurul Mangaliei se așază numeroși aromâni, astfel că pe litoral, vechii Dicieni și Mocani devin minoritari.
Tot în această perioadă are loc o emigrare parțială a turcilor din zona costieră în Turcia, ca urmare a politicii lui Mustafa Kemal Ataturk de a încuraja stabilirea musulmanilor din Balcani în noul stat turc.
Cum erau vremurile în care litoralul românesc se întindea de la Nistru pâna la Varna. Constanța, cea mai importantă așezare
Cea mai importantă aşezare din punct de vedere politic, economic şi cultural este Constanţa.
Constanța este unul dintre cele mai vechi orașe atestate de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din anul 657 î.Hr. când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă, Tomis.
Orașul, numit de către regele Carol I „plămânul României”, a devenit portul principal al țării după ce Anghel Saligny a construit Podul de la Cernavodă (1885). Atunci s-au pus bazele Serviciului Maritim Român.
S-a deschis o linie maritimă spre Istambul, apoi prelungită spre Alexandria și numită „linia orientală”. Portul a fost modernizat și dezvoltat conform planului de reconstruire între 1895 şi 1909.
S-au construit drumuri și căi ferate adiționale care leagă Constanța de capitală și restul țării. Aceasta a fost o perioadă de prosperitate a Serviciului Maritim Român, ale cărui vase au navigat, nu numai pe „linia orientală” ci și pe „linia occidentală” (spre Marsilia şi Rotterdam) și pe „linia de arhipelag” (spre Pireu şi Salonic).
Orașul a suferit mult în cursul participării României la Primul Război Mondial. Multe clădiri de valoare istorică au fost distruse de către forțele germane şi bulgare. Aceste evenimente au pus capăt celei mai rapide perioade de dezvoltare din întreaga istorie a Constanței.
În perioada interbelică, 70% din traficul maritim românesc s-a concentrat în portul constănțean. Atunci s-a construit șantierul naval care a fost până la cel de-al Doilea Război Mondial cea mai puternică întreprindere a regiunii.
Mamaia, satul pescarilor greci
Mamaia, la nord de actuala stațiune, era inițial un sătuc dobrogean costier tipic, cu pescari greci şi lipoveni, oieri români şi crescători tătari de cai.
Denumirea provene de la un proprietar tătar al locului din vremea stăpânirii turcești, pe nume Mamai.
Amplasamentul actual al Mamaiei era neconstruit până în 1906, când apar primele cabine de lemn reunite sub două Pavilioane, terminate cu câte un foișor, și o punte care înainta în mare.
Inaugurarea primelor construcții a avut loc pe 22 august 1906, acestea fiind amenajate după planurile arhitectului peisagist Recont, în urma extinderii portului către plajele existente din sudul Constanţei și a mutării „băilor de mare” spre nord, respectiv în actuala Mamaia.
Pentru a înlesni accesul turiștilor către Mamaia (mai precis spre ceea ce este acum zona Cazinoului din Mamaia), între gara Constanţa și stațiune se montează o linie de cale ferată pe traseul ocupat astăzi se află Bulevardul Mamaia. Calea ferată a dispărut prin anii ‘60 ai secolului trecut.
Aceste prime construcții au reprezentat centrul activităților turistice din stațiune până la dispariția lor într-un incendiu în anul 1920.
Eforie, prima stațiune
Eforie Sud este prima stațiune de pe litoralul românesc, înființată de Ioan Movilă, un boier din părțile Moldovei, la 1899, atunci când s-a pus piatra de temelie a hotelului Movilă.
La început stațiunea a purtat numele de Băile Techirghiol-Movilă, mai apoi Băile Movilă sau Techirghiol-Movilă. Potrivit publicației turistice „Carmen Sylva”, Ioan Movilă poate fi considerat cu toată certitudinea că este fondatorul stațiunii Eforie Sud, al cărei act de naștere este semnat în ultimul an al secolului al XIX-lea.
Ioan Movilă a fost un moșier cu idei înaintate, formate cu ocazia studiilor făcute în Apusul Europei, care a cunoscut stațiunile balneare din Europa, apreciind valoarea terapeutică a nămolului lacului Techirghiol și a însoleierii de la mare, valoare confirmată de către oamenii din aceste locuri, de legendele locale, de rezultatele obținute de medicii militari care tratau aici pe militarii suferinzi din Divizia Dobrogeană încă din 1894.
Fonduri personale
El a luat hotărârea de a întemeia pe moșia cumpărată, o stațiune balneară între plaja mării și lac, în 1899.
Cu fonduri din exploatarea moșiei sale și cu împrumuturi făcute la bănci, Movilă aduce medici și chimiști din Viena pentru analiza apei și a nămolului, apoi începe construcția celor două hoteluri – azi Hotel Parc și un sanatoriu pentru băi calde de nămol cu 50 de cabine.
Planurile de construcție sunt întocmite și conduse de arhitectul Ivanovici și inginerul Zissu, iar pentru construcție au fost aduși meșteri zidari cu familiile, cum au fost familia Panait și Cristu, cărora le și construiește locuințe provizorii.
În primăvara anului 1902, construcțiile au fost terminate, iar Movilă a întreprins o amplă acțiune de reclamă în țară și peste hotare pentru a atrage vizitatori. Băile și hotelurile au fost deschise în perioada 15 iulie-15 august 1902.
Apoi Ioan Movilă a mai luat hotărârea de a parcela și moșia dintre ape, în locuri de casă, pe care să le vândă cu scopul de a se clădi aici și alte vile și hoteluri pentru turiști.
Dezvoltare masivă dupa 1900
La 15 ianuarie 1904 Ioan Movilă moare, dar familia condusă de Elena Movilă continuă vânzarea locurilor de casă pe care se construiesc noi vile și hoteluri începând din anul 1905.
În perioada 1903-1906 se construiesc aproape 50 de vile și hoteluri ca: vila Colonel Negrea, vila Cleopatra (azi Cupidon), vilele Sachelarie, Călinescu, Smântânescu, Predescu, Flora, hotelul Popovici si vila ing. Zissu construită alături de hotel Parc, vilă care a fost reparată și refăcută în 1967. Tot în această perioadă, se construiesc și anexele comerciale ale centrului, clădiri care astăzi sunt locuințe.
În 1909, Eforia Spitalelor Civile din București, înființează pe malul mării, Sanatoriul pentru combaterea tuberculozei osoase la copii, construit provizoriu, cu instalații de băi calde, aplicații de cataplasme și helioterapie. Până în 1916, ia ființă în jur, un parc cu flora montată, cu scop recreativ dar și pentru consolidarea terenului nisipos.
În anul 1925, Eforia Spitalelor Civile din București a adus aici pe doctorul Victor Climescu, care după cel de-al doilea război mondial realizează o adevărată școală românească de chirurgie osteo-articulară pentru combaterea tuberculozei osoase. Peste 50.000 de suferinzi au trecut prin acest sanatoriu până în anul 1968.
Techirghiol
Comunitatea germană din Techirghiol (formată din așa-numiții germani dobrogeni) a fost înființată în 1907.
În anul 1940, au părăsit așezarea 256 de germani, fiind strămutați cu forța în Germania, sub lozinca Heim ins Reich (Acasă în Reich), în sat rămânând numai 19 persoane.
Techirghiol este și printre primele stațiuni din România cu o companie din domeniul farmaceutic, care folosește ingrediente extrase din Lacul Techirghiol în scop terapeutic. Produsele cunoscute sunt săpunurile cu ingrediente naturale, uleiurile pentru masaj și cremele de îngrijire pentru ten.
Mangalia
Mangalia devine un port modern (al doilea port maritim după Constanța), cu vreo 3000 de locuitori permanenți în 1938, dar care devin peste 10.000 vara.
Orașul crește rapid mulțumită plajei de la Tatlageac-Comorova, ce se întinde pe mai mulți kilometri între capurile Schitu și Baglaru (azi, Aurora).
Mangalia a fost portul de ataș al primului submarin românesc, „Delfinul” şi al goeletei „Speranţa”, folosită în anii 1972-1976 pentru turnarea serialelor „Doi ani de vacanță” și „Toate pânzele sus !”
După al Doilea Război Mondial, orașul devine zonă militară de frontieră și turismul stagnează timp de zece ani.
