România este pe primul loc în Europa în privința numărului de accidente. Potrivit INS au loc, zilnic, peste 70 de accidente. Mai mult de 70% dintre ele se întâmplă în timpul zilei, iar 87% au loc pe carosabil uscat. Și totuși, cum scade numărul morților din accidente rutiere în alte țări?
În alte țări din Europa, siguranța rutieră are un loc primordial în educarea unui viitor șofer.
În Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, nu mai vorbim de țările din Occident, de Danemarca, Suedia, Germania, Franța, sistemul de pregătire este mult mai bine pus la punct.
„Superficialitatea și lipsa de abordare ne omoară. Nu mai spunem de cum se ajunge instructor în România. Dacă ai puțină vechime și dacă treci de niște chestionare, devii instructor imediat.
Partea psihologică, partea de conducere defensivă trebuie învățate, să treci prin niște teste ca să poți transmite cursantului și treaba asta.
În Suedia nu te poți duce la examen de conducere dacă nu treci prin două cursuri. Ei le spun risc 1 și risc 2.
Riscul 1 este teoria despre alcool, droguri, oboseala la volan, cu exemple, cu filme, demonstrații, cu teste ca să înțelegi ce ți se poate întâmplat.
Riscul 2 e cu derapaje, cu frânări la limită, cu răsturnări, cu tamponări, cu ce facem noi la conducere defensivă. Chestiile astea sunt din anii ’70 în Suedia, nu de ieri, de azi. Numai la noi nu se vrea”, explică pilotul de curse Titi Aur, care deține „Academia Titi Aur”, un loc unde șoferii învață ce nu învață în școli.
În 2022 s-au produs, în medie, zilnic, 76 de accidente, ceea ce înseamnă, într-un singur an, peste 28.000 de accidente în toată țara.
Potrivit Institutului Național de Statistică, cele mai multe persoane decedate în accidente rutiere, în România, s-au înregistrat pe raza județelor Bacău, Dolj și Prahova.
Cele mai mult accidente rutiere produse în Romania au avut loc pe timpul zilei, 73% dintre ele, și 87% din totalul lor, pe carosabil uscat. Acest lucru demonstrează că România mai stă prost la încă două capitole, la infrastructură și educație rutieră.
Mulțumim că ne citiți! Puteți să ne urmăriți și pe Google News.