Un program încărcat nu numai că ne complică viața, dar ne și sabotează programul de slăbit rapid. Atunci când ești pe fugă, concentrat să duci la bun sfârșit toat taskurile pe care le ai, ultimul lucru la care te gândești este dieta ta.
Ca să-ți vină în ajutor, specialiștii în nutriție și fitness au încercat să pună cap la cap o serie întreagă de reguli care te-ar putea ajuta să-ți organizezi în așa manieră programul și mesele încât silueta ta să nu aibă de suferit.
1. Programează-ți ora de antrenament pentru dimineața
Este cea mai bună strategie pentru că o poți organiza așa cum vrei tu. Gândește-te că antrenamentul de dimineață este premiul pe care ți-l faci ție, și atunci o să te poți trezești cu jumătate de oră mai devreme ca să-ți duci la îndeplinire task-urile. Planificarea fă-o de duminică seară și o să vezi că lucrurile se vor aranja frumos în săptămâna care urmează.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Ceaiul negru poate să prevină cancerul și întărește oasele și sistemul imunitar. Noi descoperiri despre acest elixir
2. Ține evidența caloriilor
Chiar dacă pare că nu mănânci foarte mult, cantitatea de calorii pe care o consumi este mare pentru că atunci când ai programul încărcat nu ai timp să gătești, și vei mânca pe fugă ceea ce găsești în comerț. În agenda în care-ți notezi programul pe săptămâna viitoare, specialiștii în nutriție te invită să ții evidența caloriilor pe care le consumi.

3. Pregătește prânzul de acasă
Tot în minunata zi de duminică, asigură-te că-ți faci stocul de produse de care ai nevoie ca să-ți pregătești prânzul din fiecare zi, pe care să-l iei cu tine la birou.
„Mâncarea pregătită de acasă este foarte ușor de consumat din punct de vedere caloric, de aceea eu recomand pacientelor mele să pună mare preț pe asta. În plus, dacă știi că ai porția pregătită de acasă, nu te va mai tenta felia de pizza sau junk-food-ul comandat de colega de birou.”, povestește nutriționistul Wasim Nazer.
4. Pregătește variante sănătoase de mic dejun
Se spune că așa cum îți începi ziua așa îți va merge până la lăsarea nopții. Să știi că acesta este un lucru valabil și atunci când vine vorba dspre felul în care te alimentezi. Un motiv foarte bun, iată, să ai în preajma ta, tot timpul, alimente care te pot ajuta să-ți pregătești un mic dejun sănătos. Fie că vorbim despre fulgi de ovăz, fructe confiate, semințe, nuci, unt de arahide sau fructe proaspete și iaurt grecesc, toate acestea sunt permise la micul dejun, ba chiar indicate.
5. Păstrează în preajma ta doar alimente sănătoase
Ca să scapi de tendința de a te duce la tonomat de unde îți vei putea achiziționa rapid un junk-food, mai bine asigură-te că ai la îndemână alegeri alimentare sănătoase. În felul acesta te asiguri că nu vei sări în barca celor care își sabotează constant procesul de slăbit rapid.