LIFESTYLE

Dr. Vlad Ciurea spune adevărul. Cât este de sănătos să mănânci slănină cu ceapă

Dr. Vlad Ciurea spune adevărul. Cât este de sănătos să mănânci slănină cu ceapă

Dr. Vlad Ciurea, reputat neurochirurg român, fondatorul Departamentului de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”, lămurește una dintre marile enigme ale acestei perioade din punct de vedere culinar. Pentru români, masa la care se servește slănină cu ceapă este un adevărat deliciu, este o tradiție peste care puțini sunt cei care trec, mai cu seamă în perioada Crăciunului.

Alimentația modernă încearcă să combată acest obicei culinar, explicând, printr-un exercițiu de logică, faptul că slănina nu este chiar cea mai sănătoasă alegere din punctul de vedere al stării de bine al organismului nostru.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Cum să îți pornești sănătos tot organismul dimineața. Profesorul Vlad Ciurea: ”Lumea uită că organismul se reface în somn”

Dr. Vlad Ciurea: este de sănătos să mănânci slănină cu ceapă

Experimentatul medic combate, cumva, ideea că slănina cu ceapă ar face rău organismului, cu singura mențiune că echilibrul este cel care face diferența. Mai mult decât atât, medicul explică faptul că alimentația noastră are mare legătură cu memoria celulară, practic, ce am învățat să mâncăm în copilărie asta ne va cere organismul la maturitate.

„Noi trebuie să mâncăm, în special, ce am învățat să mâncăm în copilărie. Acele prime elemente se implementează în celule noastre și cer”, spune Prof. dr. Vlad Ciurea.

Nu reținerea sau eliminarea din alimentație este răspunsul, secretul este echilibrul, pe care atât de frumos îl explică dr. Vlad Ciurea.

„Degeaba ardeleanului eu îi duc pe masă cele mai formidabile feluri de pește, de fructe de mare, că ardeleanul zice: No, apoi pentru mine cel mai bun pește e porcul! Nu poți, pentru că schimbi structura. Este foarte greu, mai trebuie o generație ca să ne educăm, iar noi de aici mâncăm într-un anumit fel. E foarte greu să schimbi alimentația. În primul rând, alimentația sănătoasă pe care o știm și o credem este alimentația pe care o cere organismul și suntem, mai mult sau mai puțin, sclavii acestei alimentații. Răspunsul este: un echilibru. Să știm ce ne face rău! Tuturor ne place slana cu ceapă. Tuturor! Dar totul cu măsură! Acesta este răspunsul, să ții lucrurile în echilibru! Și să știi clar, că și vârsta contează, că la o anumită vârstă arzi mai mult, la alta mai puțin”, a spus neurochirurgul Vlad Ciurea.

 

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele