Educația își obligă profesorii să joace Tetris cu hârțogăraia, dar a uitat elevii în clasă

Nu cred că e doar impresia mea ca părinte de licean și ca jurnalist, că educația românească își obligă profesorii să joace Tetris cu hârțogăraia, să alerge bezmetici cu copii xerox de la clasă, la cancelarie și să dedice cât timp le mai rămâne elevilor. Acest sistem defect care își uită mereu copiii pe drum, nu face decât să pună în continuare bețe în roate cadrelor didactice, în loc să îi lase să își facă meseria pentru care s-au pregătit.

Educația își obligă profesorii să joace Tetris cu hârțogăraia

Profesorii, îngropați în hârtii, comisii și comitete, nu mai au timp de elevi. Ba chiar îi cam încurcă, după cum trist observa un cadru didactic. Evident, nu e o situație nouă, se întâmplă de ani de zile. Dar oare în secolul în care educația a început să se facă cu roboți și inteligență artificială, nu e firesc să ne întrebăm de ce trebuie profesorii să mai strângă acte și să facă dosare de bursă?

Fişe de evaluare a elevului, rapoarte, portofolii personale, planificări anuale şi semestriale – la care, dacă profesorul are „fericirea” de a fi membru în una din nenumăratele comisii care există în orice unitate şcolară, se adaugă altele. Și nici n-am îndrăznit să vă mai spus încă de deconturile pentru transportul elevilor, calculul kilometrilor parcurși etc. Toate acestea sunt doar o parte dintre documentele pe care orice profesor trebuie să le adune, completeze şi să le prezinte celor de mai sus.

Mai nou, diriginții mai au pe cap o problemă. La finalul fiecărui modul școlar, toți elevii trebuie să aibă o notă la purtare, stabilită de consiliul clasei. Ce înseamnă asta exact pentru un profesor care s-a chinuit deja să strângă toate actele de pe la părinți, pentru burse sau alte concursuri?

Alt haos, altă încurcătură

Un profesor de la un colegiu din București a povestit pentru Edupedu.ro că dirigintele e nevoit să facă un proces verbal, în scris, care trebuie să conțină semnăturile fiecărui profesor de la clasa respectivă, pentru a stabili nota la purtare pentru fiecare elev. Adică să se ia la cunoștință că profesorii sunt de acord cu notele stabilite.

„Trebuie să alerg prin școală să prind toți profesorii clasei, cu care evident că nu am orar comun, ca să-mi semneze procesul verbal prin care e de acord cu notele pentru fiecare elev”.

Alt haos, altă încurcătură prin școli. De altfel, sindicatele din învățământ au strigat public că actul educațional trebuie debirocratizat, să mai ”tăiem din hârtii”, cum s-ar spune. Și nu e prima dată când se spune asta. Căutând prin lunga listă de miniștri ai Educației, vedem că toți au promis că vor rezolva și această problemă, la nenumăratele plângeri ale profesorilor.

Acum, răspunsul Ministerului e unul sec, trist și care nu lasă parcă nicio șansă educației de mâine. Secretarul de stat Sorin Ion spune că „nu se poate renunța de tot la documente într-o școală” și că acest lucru ar fi „iluzoriu”.

Iluzorie ar fi și digitalizarea în România, oricât ne-ar amăgi vreun ministru că se va întâmpla curând, așa cum iluzorie este speranța că educația va scoate capul din vraful de dosare și va trece la tablă.

Din păcate, de ani de zile, profesorul e nevoit să țină contabilitatea, să strângă acte, să completeze tot felul de formulare și chestionare. Și apoi, zâmbind, încrezător și cu sufletul deschis, să vină în fața clasei pentru a-și face cu adevărat meseria pe care o iubește.

Cu mintea îngropată în hârtii și tot mai departe de sufletul copiilor…