Oamenii de știință susţin că
persoanele fericite pot trăi mai mult, comparativ cu cele mai puțin fericite, deoarece această stare le reduce considerabil riscul de a dezvolta boli cardiovasculare.
În urma unui studiu, efectuat pe 8000 de adulţi, cu vârste în jur de 50 de ani, care au răspuns unui chestionar cu întrebări despre viaţa lor amoroasă, relaţiile de familie şi cele profesionale, satisfacţia profesională, şi viaţa de familie, concluzia a fost că fericirea ne ajută inima să funcţioneze bine.
Mai mult, cercetătorii susțin că fericire protejează
inima de boli şi previne depunerile de aterom pe vasele de sânge, prin urmare ne fereşte de apariţia bolilor cardiovasculare.
Concluzia studiului a fost că nivelurile crescute de satisfacţie în viaţă determină o scădere cu 13% a riscului unei afecţiuni coronariene.
Triptofanul, substanța ce stimulează starea de bine
Există alimente, precum peștele, drojdia de bere,
ouăle şi alunele, care sunt bogate în triptofan, o substanță care ne induce sau ne stimulează starea de bine.
Depresia, principalul inamic al stării de bine, apare și din pricina lipsei de lumină naturală, ce afectează funcția glandei epifize. Așadar, profitați de lumina naturală, pentru că lipsa ei ne poate favoriza depresia.
Serotonina și endorfinele din farfurie
Organismul uman are nevoie de aminoacidul numit triptofan pentru a putea sintetiza serotonina, care mai este numită și hormonul fericirii. Aminoacidul triptofan se găseşte în alimente precum bananele,
ciocolata, dovleacul și carnea de curcan. Aceasta din urmă, nu doar că are un aport important de triptofan, dar are și proprietatea de a scădea apetitul, fiind un aliment foarte sățios.
Însă, bananele, deși conţin triptofan, trebuie consumate cu moderație, ele fiind fructe foarte bogate în zahăr.
Dovleacul, varza, spanacul şi broccoli produc în organism endorfine, iar triptofanul din dovleac are rol în procesarea vitaminei B3, necesară pentru buna funcţionare a sistemului nervos. De asemenea, vitamina B3 mai are și proprietatea de a preveni apariția tulburărilor de memorie.