Câtă veselie la botezul din weekend, unde Horia Brenciu a fost naș. De la preot, la părinți, de la bunici, la invitați cu toții au fost solari și s-au bucurat de venirea pe lume și creștinarea micuței, Arya Maria, de ieri, fiica spirituală a artistului și a soție lui, Alice Dumitrescu.

„Din partea unui naș, o urare pentru voi… O duminică faină și multă sănătate! Cred că și finuța mea Arya Maria e de acord. Și puteți să-mi spuneți godfaher… ”, a transmis Horia Brenciu prin intermediul contului său de Instagram, la doar câteva ore după fericitul eveniment, în dreptul fotografiilor rămas martore a bucuriei trăite împreună cu toată familia.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Horia Brenciu, un spectacol de om chiar și atunci când merge la sală | FOTO & VIDEO
Horia Brenciu este, așa cum merită a fi spus, unul dintre cei mai fericiți dintre pământeni. Artistul „face” bine din punct de vedere profesional și excelează din punct de vedere familial. Acest lucru este posibil tocmai pentru că Universul, Divinitatea, această forță superioară pe care cu toții o recunoaștem într-un fel sau altul, i-a îndeplinit una dintre cele mai mari dorințe și anume aceea de a avea o familie numeroasă.

„Eu cred că destinul nostru se și creează. Cred eu că destinul meu a fost să mă bucur de această familie: cele trei fete ale mele și băiatul meu, alături de soția mea. Mai cred că viitorul este deschis oricăror întâmplări. Oricând un copil, fată sau băiat, ar fi binevenit în familia mea. Mi-am dorit mulți moștenitori, să mă bucur de ei și chiar să fac ori excursii, ori să mă întâlnesc la Paște sau Crăciun, să mă bucur de sărbători împreună cu ei. Gândește-te că dacă ai sta singur sau chiar cu cineva într-o casă poate că lucrurile s-au duce, timpul s-ar scurge mai greu. În momentul de față abia aștept să o îmbrățișez pe soția mea pentru că nu avem timp altfel. E o chestie interesantă.”, declara Horia Brenciu, la un moment dat, atunci când povestea despre fericirea familiei numeroase pe care o are.
Horia Brenciu și Alice Dumitrescu își trăiesc frumos povestea de iubire de peste 10 ani și cresc împreună 4 copii: 2 fete pe care le are Alice dinainte de mariajul cu artistul, o fată pe care o au împreună, și un fiul adoptat.
„Când am devenit tatăl lor oficial, Maria avea 7 ani şi Andreea, 15 ani. Îmi spun şi Horia, şi tati, dar şi tato. Acum, Maria are 20 de ani, Andreea, 28 de ani. În 2012, pe 1 noiembrie a venit pe lume fetiţa noastră, Mina, care are 7 ani şi dragul nostru Toma vă salută la cei 5 ani ai lui. Auzisem de la nişte cunoştinţe de familie despre o tânără domnişoară care vrea să avorteze şi atunci am făcut toate demersurile. Am zis, «Nu-l avortează, îl vrem noi!». Soţia mea a fost cu ea peste tot. Era minoră. I-am asigurat toate elementele unei naşteri normale. După ce a născut, Alice l-a adus acasă. Am făcut toate hârtiile necesare”, a dezvăluit Horia Brenciu în emisiunea „Profesioniştii”, într-un interviu acordat în urmă cu 3 ani.