Locul secret din Gara de Nord. Mulți am pășit măcar o dată în Gara de Nord din București, dar puțină lume știe ce sală este ascunsă în această zonă. Un loc unde, pe vremuri, putea intra doar persoanele de rang înalt.
Persoanele care au ajuns în Gara de Nord din București au observat cu siguranță coloanele, unde se află și o bornă foarte mare. Acolo a fost o linie de cale ferată, în trecut, care ajungea până în fața Salonului Regal. Linia începea chiar în holul central al gării.
Singurul lucru care amintește de acest salon este placa de marmură așezată de ASR Principesa Moștenitioare Margareta.
„Dacă ați veni dintr-o altă țară a lumii și ați intra pe ușă, fără să știți unde vă aflați, ați putea crede că sunteți în Sala tronului sau în sala unui palat.
Atât de elegant, de solid, de vizionar și de frumos este, pentru că așa a fost tot ce a făcut Carol I în cei 48 de ani de domnie”, spunea Principele Radu al României despre cel mai ascuns loc din Gara de Nord.
Sala de așteptare are un tavan decorat frumos, cu plafoniere de iluminat care au fost aduse de la Paris, pereții sunt acoperiți cu marmură și oglinzi de cristal. În acest salon de Protocol au intrat toții regii României și musafirii pe care ei îi aveau.
Tot mobilierul a fost inițial din piele de culoare roșie, însă peste ani pielea fost înlocuită cu o catifea de culoare roșie.
Este important de precizat că în acest loc, în 1914, a fost depus sicriul Regelui Carol 1, înainte să fie dus la Curtea de Argeș. Tot în acest loc a fost prezentată și prima locomotivă cu aburi din România. Aceasta a fost construită de Nicolae Malaxa și a fost prezentată în prezența voievodului Mihai.
Regele Mihai a intrat în acest salon pe 21 decembrie 1947, când s-a întors de la nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Funcționarii de la Gara de Nord i-au așteptat sicriul regelului atunci când acesta a murit. Sicriul cu trupul neînsuflețit a ajuns la Gara Regală Băneasa în cele din urmă.
Salonul Regal este acum nefolosit și urmele trecerii timpului se observă.
O fotografie făcută în una dintre cele mai importante zile ale salonului, momentul în care Fran Joseph împăratul Austro-Ungariei, a ajuns în România, arată că mai multe obiecte de decor se aflau în acea încăpere.
Nici candelabrul, nici mobilierul nu se mai află acolo.
Principesa Margareta și Principele Radu Duda au spus că Salonul de Protocol a fost renovat, dar aceste lucruri nu se observă. Salonul oficial în care erau primiți oaspeții a fost realizat de Regele Carol I.
În această încăpere au fost fotografiate tablouri, oglinzi de cristal, draperii, dar și un candelabru impresionant.
Împăratul Austro-Ungariei a fost așteptat în fața salonului, unde acum oamenii străzii își petrec zilele. La venirea oficialului austro-ungar au fost prezenți și Regina Elisabeta, Principele Moștenitor Ferdinand, Principesa Moștenitoare Maria, Ministrul de externe al Austro-Ungariei, Contele Agenor Goluchowski, Președintele Consiliului de Miniștri al României, Dimitrie A. Sturdza, Baronul Alois Aerentahl, ministrul Austro-Ungariei la București, Emil Ghyka, Ministrul României la Viena și aghiotanții Împăratului, Generalii Paar, Beck și Bofras.
Împăratul austro-ungar a primit pâine și sare pe o tavă de argint, dar și două cupe realizate întocmai după modelul tavei. Primarul Capitalei Robescu a fost cel caere i-a dăruit aceste lucruri.
Împăratul a mai primit și „niște superbe albume, îmbrăcate în satin bogat ilustrat. Ilustrația poartă sus portretele Împăratului și ale Regelui, în centru Castelul Peleș și ca încadrament, drapelele austriece și românești” de la Grigore Capșa.
Imediat după abdicarea Regelui Mihai, Salonul Regal a fost numit Salonul Oficial. Abia în 2013, salonul și-a recăpătat atributul inițiat de regal. Pe placa mărunt gravată de deasupra salonului scrie acum: “Salonul Regal de Primire”, 1 decembrie 2013.
Atunci, fostul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, nu a ratat ocazia de a-și pune numele lângă cel al Alteței Sale Regale Principesa Margareta și al Alteței Sale Regale Principele Radu.