Momentul șocant din teatrul românesc a avut loc în timpul unei piese de teatru în care rolul principal era interpretat de celebra actriță Olga Tudorache.
Imaginea era următoarea: o sală de teatru în care lumea aplaudă puternic timp de 20 de minute, când pe scenă nu mai e niciun actor.
Scena se întâmpla în mijlocul spectacolului în care juca Olga Tudorache, atunci când i s-a făcut rău.
Spectatorii și-au arătat sprijin moral, în Teatrul Metropolis, într-o seară de aprilie, în 2012, în timpul spectacolului „Peşte cu mazăre“ de Ana-Maria Bamberger, în regia Olgăi Tudorache.
În mod sfășietor, Olga Tudorache, în vîrstă atunci de 83 de ani, a suferit un accident vascular cerebral grav în faţa publicului. Şi-a uitat replica şi şi-a întrebat partenera de scenă: „Cine eşti?“, „Unde suntem?“.
„Eu încercam să-mi dau seama în ce situaţie e. Am crezut, pe moment, că a uitat textul, am încercat să improvizez, am văzut că, într-adevăr, se întâmpla ceva.
Cei din culise au chemat salvarea imediat. Ne-am cerut scuze şi am ieşit… Ce m-a impresionat atunci e că acel public – care ar fi trebuit să se simtă frustrat că nu a văzut spectacolul până la capăt, că plătise biletele – a înţeles că i s-a făcut rău doamnei Olga şi a aplaudat timp de 20 de minute. Ea era deja la spital şi publicul încă mai aplauda“, povestea actriţa Tamara Creţulescu în emisiunea „Interviuri (ne)convenţionale“ de la Canal 33.
Olga Tudorache, una dintre cele mai mari actrițe ale României, s-a născut la 11 octombrie 1929, în Oituz, Bacău. Olga Tudorache a fost fiica lui Eusebiu Tudorache, pilot, decedat la 33 de ani, într-un accident de aviație.
Olga Tudorache a absolvit, în anul 1951, Institutul de Teatru din București, iar în septembrie, în același an, a fost angajată la Teatrul Tineretului din București, unde și-a desfășurat vasta activitate neîntrerupt până în 1966, când teatrul a fuzionat cu Teatrul Nottara.
Talentata actriță a primit Ordinul național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”,
A fost căsătorită cu Cristea Avram, unul dintre cei mai apreciați actori români, din toate timpurile, recunoscut pentru șarmul care îl făcea irezistibil pentru reprezentantele sexului frumos.
Cristea Avram a înșelat-o pe actriță, imediat după ce a ajuns să joace cu actori din Franța. Actrița Marina Vlady a „prins drag de el”, însă și el, de ea.
Avram a părăsit-o pe Olga Tudorache si pe copilul lor.
Actrița a murit la vârsta de 88 de ani, într-un spital din București, lăsând lumea teatrului mai săracă.