Povestea primului prim-ministru al României. Cine a fost Ioan Alexandru Filipescu, numit în funcție de Alexandru Ioan Cuza la 25 Ianuarie 1859
Povestea primului prim-ministru al României. Fix acum 165 de ani, în data de 25 ianuarie 1859, România avea primul său premier după ce domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl numește pe Ioan Alexandru Filipescu prim-ministru al Țării Românești.
Poreclit Vulpache, acesta a fost un boier și dregător din Țara Românească, fiind fiul lui Alexandru N. Filipescu, mare ban și logofăt al dreptății. Mai mult, studiile le urmează în capitala Franţei unde se licenţiază în ştiinţe juridice. În 1835 revine la Bucureşti şi intră în magistratură, fiind membru al Tribunalului Ilfov, apoi al Curţii de Justiţie. Zece ani mai târziu, Vulpache se căsătoreşte cu principesa Elisa, fiica domnitorului Munteniei, Gheorghe Bibescu.
Cine a fost Ioan Alexandru Filipescu, numit în funcție de Alexandru Ioan Cuza la 25 Ianuarie 1859
La data de 25 ianuarie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a numit ca preşedinte al Consiliului de Miniştri de la Bucureşti pe omul politic şi juristul, Ioan Alexandru Filipescu, devenit astfel primul prim-ministru al Ţării Româneşti.
Ioan Alexandru Filipescu (1811-1863) s-a născut la Bucureşti, fiind fiul marelui boier Alexandru N. Filipescu-Vulpe.
Acesta a făcut studii universitare (ştiinţe juridice) la Paris, apoi, revenit în ţară, în 1853, a intrat în magistratură, ca membru al Tribunalului Ilfov şi al Curţii de Justiţie, se arată în ”Dicţionarul biografic de istorie a României” (Editura Meronia, Bucureşti, 2008). A fost căsătorit cu Elisa, fiica domnului Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu.
El a fost numit de domnul Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei, în funcţia de ministru al Trebilor de Afară şi logofăt al Dreptăţii.
Ioan Al. Filipescu a fost membru al căimăcămiei din Ţara Românească, alături de Emanoil Băleanu şi Ion Manu (18 octombrie octombrie 1858 – 24 ianuarie 1859), căimăcămia din trei membri fiind numită conform prevederilor Convenţiei de la Paris din 1858.
Cum a fost făcută numirea
Unionist fervent şi conservator moderat, Ioan Alexandru Filipescu a susţinut – ca membru al căimăcămiei, deputat în Divanul ad-hoc şi în Adunarea Electivă a Ţării Româneşti – lupta partidei naţionale pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza.
Printr-o telegramă expediată din Iaşi la 25 ianuarie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza invita pe preşedintele Adunării Elective din Ţara Românească să aducă la cunoştinţa membrilor acesteia că a însărcinat pe ”dumnealui logofătul Ioan Al. Filipescu şi pe dumnealui logofătul Nicolae Golescu a primi frânele guvernului din mâinile căimăcămiei”.
De asemenea, menţiona că i-a numit pe Ioan Al. Filipescu – preşedinte al Consiliului şi ministru de justiţie, iar pe Nicolae Golescu – ministru de interne şi că i-a autorizat, în acelaşi timp, ”a compune un Minister provizoriu”, minister care s-a şi constituit imediat. Telegrama era contrasemnată de Vasile Alecsandri, ministru de Externe, se arată în volumul ”Viaţa şi opera lui Cuza Vodă” al istoricului Constantin C. Giurescu în (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, l966).
Guvernul format din nume care au rămas cu adevărat în istorie
Ioan Alexandru Filipescu a fost preşedinte al Consiliului de Miniştri de la Bucureşti între 25 ianuarie – 27 martie 1859, deţinând totodată şi funcţia de ministru al Justiţiei. În componenţa guvernului condus de Ioan Al. Filipescu au mai intrat: Dimitrie Brătianu, ministru de Externe; Barbu Catargiu, ministru de Finanţe; Ioan C. Cantacuzino, ministru al Cultelor; generalul Barbu Vlădoianu, ministru de Război; Grigore Filipescu, ministrul Controlului (minister ce avea atribuţiunile Curţii de Conturi), potrivit volumului ”Istoria guvernelor României” de Stelian Neagoe (Editura Machiavelli, Bucureşti, 1995). Ulterior, Ioan Al. Filipescu a mai fost deputat, în mai multe legislaturi, iar în 1862 a deţinut şi vicepreşedinţia Adunării Deputaţilor.
În timpul mişcărilor revoluţionare din 1848, Filipescu preferă să călătorească în străinătate. La revenirea în ţară, domnitorul Barbu Ştirbei îl numeşte secretar de stat la Ministerul Trebilor de Afară, apoi logofăt al Dreptăţii. În 1854 este înaintat în poziţia de Şef la Secretariatul Statului. Doi ani mai târziu, devine preşedinte al Comisiei Sfatului Obştesc, apoi, între 18 octombrie 1858 – 24 ianuarie 1859, face parte din Cămăcămia de Trei, unde este însărcinat să conducă provizoriu Consiliul de miniştri.
După această experienţă politică, Vulpache este ales deputat de Dolj, apoi deţine funcţia de vicepreşedinte al Adunării Elective din Muntenia. Ioan Alexandru Filipescu se stinge din viaţă în august 1863, la vârsta de 52 de ani.
Activitatea politică
Membru al Căimăcămiei de Trei (Ţara Românească) 18 octombrie 1858 – 24 ianuarie 1859
deputat în Divanul ad-hoc al Ţării Româneşti 1858
deputat în Adunarea Electivă a Ţării Româneşti 1859
Preşedintele Consiliului de miniştri (Ţara Românească) 25 ianuarie – 27 martie 1859
