LIFESTYLE

Premiului Nobel pentru Pace 2025 nu poate fi impărțit! Lidera opoziţiei venezuelene Maria Corina Machado, dorea să îl „împartă” cu Trump

Premiului Nobel pentru Pace 2025 nu poate fi impărțit Lidera opoziţiei venezuelene Maria Corina Machado dorea să îl împartă cu Trump
sursa foto: Antena3 CNN

După ce laureata Premiului Nobel pentru Pace din 2025, lidera opoziţiei venezuelene Maria Corina Machado, a declarat că doreşte să îl „împartă” cu preşedintele american Donald Trump, Institutul Nobel din Norvegia a declarat marţi că un Premiu Nobel nu poate fi transferat către terţi.

Visul lui Trump s-a spulberat

Un Premiu Nobel nu poate fi revocat sau transferat altora. Odată ce laureatul sau laureaţii au fost anunţaţi, decizia este definitivă„, a declarat purtătorul de cuvânt Erik Aasheim pentru EFE, titrează Agerpres.

În ceea ce priveşte banii aferenţi premiului, laureatul sau laureaţii sunt liberi să îi folosească după cum consideră de cuviinţă”, a clarificat reprezentantul Institutului Nobel din Norvegia, care are rol de secretariat al Comitetului Nobel din Norvegia.

Machado, care i-a dedicat Premiul Nobel lui Trump încă de când l-a primit, a declarat luni într-un interviu acordat reţelei americane Fox News că, „desigur, vrem să i-l dăm şi să-l împărţim cu el”.

În 2025, Trump se arătase încrezător că ar putea primi respectivul premiu, date fiind ”eforturile” sale pentru pace.

Machado a lăudat acțiunile ”curajoase” ale lui Trump

În interviu, ea i-a mulţumit preşedintelui SUA pentru „acţiunile curajoase” care au dus la capturarea celui care era până pe 3 ianuarie preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, deşi a recunoscut că nu a mai vorbit personal cu Trump din octombrie trecut, când Machado a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Potrivit ediţiei de luni a ziarului The Washington Post, decizia lui Machado de a accepta Premiul Nobel pentru Pace râvnit de Trump a costat-o sprijinul preşedintelui SUA, care, după capturarea lui Maduro, a declarat că lidera opoziţiei venezuelene nu se bucură nici de susţinere, nici de respect în propria ţară pentru a putea conduce o tranziţie.

În ciuda faptului că Machado i-a dedicat prestigiosul premiu lui Trump, faptul că nu a refuzat această recunoaştere este un „păcat de neiertat” pe care preşedintele american nu l-a uitat, au declarat pentru Washington Post două surse apropiate Casei Albe.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele