LIFESTYLE

Rețetă chec cu căpșuni. Pentru iubitorii de dulciuri de casă

Rețetă chec cu căpșuni. Pentru iubitorii de dulciuri de casă
www.bzi.ro

Această rețetă de chec cu căpșuni este perfectă când vă doriți ceva dulce de casă, care necesită puțin timp de pregătire. Iubitorii de dulce știu despre ce vorbim. 

Checul, indiferent cu ce îl pregătiți, reprezintă un desert foarte gustos, pe placul multor persoane. Puteți să îl faceți fie simplu, cu cacao, cu fructe, cu nuci etc. Vitamina C din căpșuni ajută foarte mult și la producerea colagenului care va îmbunătăți fără dar și poate elasticitatea pielii. Antioxidanții sunt esențiali pentru întărirea sistemului imunitar și la buna funcționare a organismului. Consumul regulat ale acestor legume ajută memoria. Ele se pot consuma fie în stare crudă, fie în diverse deserturi, prăjituri, puteți face gem, dulceață, compot etc. Mai jos aveți pregătit pas cu pas tot ceea ce trebuie să faceți pentru ca rezultatul să fie pe măsura așteptărilor dumneavoastră, dar și celor din jur! Spor la treabă!

⁠Rețetă chec cu căpșuni

Ingrediente

  • cinci ouă
  • un praf de sare
  • 150 grame de zahăr
  • 140 grame de făină
  • o jumătate de linguriță de praf de copt
  • coaja de la o lămâie
  • sucul de la o lămâie
  • 100 ml de ulei sau de unt topit
  • un zahăr vanilinat sau o esență de vanilie
  • 250 grame de căpșuni
  • puțin lapte pentru uns
  • semințe de susan
  • zahăr pudră 

Mod de preparare

Începeți prin a spăla căpșunile și de a le lăsa la scurs. Apoi, le tăiați în bucăți după preferințe, fie mai mari, fie mai mici. Apoi, separați albușurile de gălbenușuri. Aceste cantități sunt pentru un chec. În cazul în care vă doriți mai mulți, atunci dublați măriți cantitățile. Revenind, după ce ați separat ouăle, dați pe răzătoare o lămâie și puneți peste gălbenușuri. Ulterior, începeți să amestecați cu o furculiță sau cu un tel. Treptat, puneți 100 ml de ulei și zahărul vanilinat sau esența de vanilie. Când s-a incorporat lăsați deoparte.

Vă ocupați de albușuri. Le veți amesteca cu un mixer și veți turna în ploaie zahărul. Amestecați până obțineți o bezea, iar zahărul s-a topit. Într-un ceșcuță puneți praful de copt și sucul de la o jumătate de lămâie. Amestecați foarte bine și puneți gălbenușurile peste, după care continuați să amestecați. Cerneți făina de cel puțin două ori și puneți puțin câte puțin. Cu o spatulă amestecați de jos în sus pentru a nu se lăsa compoziția. Puneți căpșunile și amestecați din nou bine cu jos în sus.

Într-o tavă puneți foaie de copt, iar apoi compoziția. Transferați la cuptorul preîncălzit la 190-200 de grade Celsius pentru circa 30-40 de minute. Cel mai bine este să faceți testul cu o scobitoare. La final, când este gata, ungeți checul cu lapte, iar apoi presărați semințe de susan și zahăr pudră. Poftă bună!

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele