NEWS

Se dau vouchere de 1.000 de lei prin programul „Euro 200”. Atenție la termenul limită

Se dau vouchere de 1.000 de lei prin programul Euro 200. Atenție la termenul limită
sursa foto: google.ro

Prin programul „Euro 200”, ministerul Educației alocă și în acest an ajutoare și stimulente financiare pentru dezvoltarea competențelor de utilizare a mijloacelor IT&C. 

Programul „Euro 200” continuă și în acest an pentru elevii și studenții care provin din familii ale căror bugete nu depășesc 500 de lei pe membru de familie. Cu mențiunea că, programul se acordă pentru elevii și studenții de până la 26 de ani, cuprinși într-o formă de învățământ de stat sau particular, dar care este acreditată de ministerul Educației.

Programul Euro 200. Condiții de eligibilitate

Ca urmare a ultimelor modificări legislative și a evoluției indicelui prețului de consum comunicat de Insitutul Național de Statistică, venitul brut lunar pe membru de familie s-a majorat de 250 la 500 de lei. O altă noutate constă în fatpul că a fost modificat și modelul bonului valoric. Din considerente de securitate, culoarea bonului valoric va fi roz.

Bonrile valorice „Euro 200” se vor acorda pentru calculatoarele de birou și lap-top-urile cu următoarea configurație:

a) pentru desktop: procesor cu frecvență nominală minimum 3.0 GHz, HDD minimum 500 GB sau SSD minim 240 GB, RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB, monitor LCD sau LED cu diagonală minimum 18.5“ și rezoluție minimum 1920 x 1080, tastatură, mouse optic, cameră WEB;

b) pentru laptop sau notebook, ultrabook sau dispozitive echivalente: procesor cu minimum 2 nuclee, RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB, HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240GB, diagonală minimum 14“, rezoluție minimum 1.366 x 768, cameră WEB.

Cererile vor fi depuse cel mai târziu pe 20 mai, după care ministerul Educației va confirma valabilitatea documentelor din dosar. Pe 20 iunie se vor afișa listele nominale cu beneficiar. Ulerior, pe 25 iunie listele vor fi afișate de către unitățile de învățământ.

Programul Euro 200
Sursă foto: Economica.net

Calendarul programului și documentele necesare

În perioada 1-4 iulie, elevii sau studenții care nu se regăsesc pe listă au dreptul să depună contestații, pentru ca mai apoi în intervalul 5-12 iulie acesteasă fie soluționate. Lista finală aprobată prin ordin de ministru se va publica cel mai târziu pe 26 iulie.

Bonurile Euro 200 vor fi distribuite în perioada 26 august-6 septembrie. Important de menționat este faptul că tichetele pot fi utilizate doar în perioada 2 septembrie – 16 octombrie. Elevii sau studenții interesați și eligibili pentru program vor depune dosarele la secretariatele unității de învățământ. Sunt acceptate dosarele care conțin următoarele documente:

  • copie legalizată după certificatul de naștere (pentru cei sub 14 ani);
  • copie legalizată după actul de identitate;
  • adeverințe de venit ale membrilor familiei;
  • declarația pe propria răspundere din care să reiasă că nici solicitantul și nici un alt membru al familiei nu au mai beneficiat de condițiile programului „Euro 200”.
  • adeverință cu media generală sau calificative, după caz
  • adeverință de la diriginte cu situația absențelor din anul aterior.

Ministerul Educației oferă 200 de euro sub formă de tichete valorice, iar diferența pentru înteaga valoarea a dispozitivelor achiziționate vor fi suportate de părinții sau tutorele beneficiarului.

[email protected] Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele